e-MOPOLI, la București, pentru mobilitate urbană!
A cincea ediție a conferinței interregionale e-MOPOLI – “Electro MObility as driver to support POLicy Instruments for sustainable mobility” organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov (ADRBI) s-a derulat la Bucureşti, în perioada 16-20 septembrie 2019, la eveniment participând reprezentanți ai instituţiilor publice, specialiști din mediul academic şi antreprenori sau delegaţi ai acestora, care au oferit informații de interes cu privire la stadiul actual al mobilităţii sustenabile, în regiunea București – Ilfov.
e-MOPOLI este un proiect dezvoltat în parteneriat de colaborare cu nouă regiuni ale Uniunii Europene, finanțat prin Programul Interreg Europe, cu scopul de a îmbunătăți politicile regionale specifice în ceea ce privește reducerea amprentei de carbon provocată de activitățile de transport și logistică din zonele urbane și extra-urbane.
Iar combustibilii alternativi și electro-mobilitatea reprezintă o oportunitate excelentă pentru a reduce amprenta de carbon generată de activitățile economice în regiunile urbane și extra-urbane.
Proiectul e-MOPOLI țintește astfel să contribuie la o distribuție eficientă a mobilității electrice sau a celei bazate pe combustibilii alternativi prin îmbunătățirea unui set de nouă instrumente de politici regionale, șase dintre acestea fiind strâns legate de Fonduri Structurale, în Italia, Slovenia, Grecia, Belgia, Finlanda, Norvegia, România și Letonia.
Conferința organizată pe 17 septembrie a fost un cadru propice pentru dezbatere pe marginea subiectelor actuale de mobilitate urbană, prezentări ale oportunităților și instrumentelor de dezvoltare a acesteia, acces la informaţii actuale și know-how, workshop interactiv pentru dezvoltarea cunoștințelor din domeniu, networking cu partenerii şi cu reprezentanţii celor mai importanţi actori locali în domeniul e-mobilităţii. În cadrul evenimentului au fost prezenți peste 40 de participanţi care au fost captivați de ideile expuse, modelele şi oportunitățile de dezvoltare în domeniu.
În deschidere a vorbit Carmen Aura Răducu, director executiv adjunct al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, unul dintre factorii cheie de decizie în relaţie cu politicile din domeniu, respectiv cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). A fost o prezentare prin care s-a explicat importanţa PMUD, s-au prezentat proiecte smart prin dezvoltarea cărora să fie sprijinit traficul din Bucureşti – Ilfov. Planurile viitoare urmăresc integrarea proiectelor din domeniu, de exemplu ring road, autobuz școlar, tichetul unic de călătorie, smart card city, înlocuirea flotei de tramvaie şi troleibuze etc.
În derularea workshopului a urmat prezentarea „e-Mobility as part of Smart Mobility” – susținută de Florin Codruţ Nemţanu, prof. dr. în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti – Facultatea de Transporturi, de la care publicul a aflat punctul de vedere al mediului academic despre smart city, electromobilitate şi transport inteligent în Capitală.
Apoi, un speaker la fel de apreciat a fost preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, Cristian Milea. Acesta a oferit informații valoroase și de actualitate legate de modul de distribuire a tipurilor de vehicule din flota regiunii Bucureşti – Ilfov, vârsta medie a acestora, distribuţia în funcţie de carburantul folosit, numărul de maşini noi vândute în România.
A urmat momentul dedicat companiilor din domeniul vânzărilor de vehicule electrice, iar Theodora Jidav, project manager Electromobility Porsche România a făcut cunoscute câteva dintre modelele vehiculelor electrice şi soluţiile de încărcare disponibile. Alexandru Teodorescu, CEO al Renovatio a prezentat stadiul actual şi planurile de viitor în ceea ce priveşte distribuţia de staţii de încărcare rapidă pe teritorul regiunii şi pe întreg teritoriul țării.
„Charging Electric Vehicles in Romania – Status and perspectives” a fost prezentarea susţinută de Emil Tudor, cercetător în cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Inginerie Electrică, din care s-au remarcat metodele de încărcare – fast şi ultra-fast, Chademo, CCS sau metoda Tesla SuperCharger.
Cu prilejul acestui eveniment a fost organizat și un eveniment de tip “masă rotundă” care a avut drept obiectiv schimbul de idei și discuții cu privire la politicile care guvernează sectorul mobilității sustenabile și i-a întrunit în panel pe: reprezentantul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov, Mihai Iacovici, reprezentanta partenerului e-MOPOLI Regional Development Agency of Gorenjska, Blanka Odlazek, profesorul Florin Codruţ Nemţanu, reprezentantul partenerului e-MOPOLI Region of Attica, Panagiotis Papantoniou, reprezentanta liderului de parteneriat e-MOPOLI Province of Brescia, Ilaria Leonardi, secretarul general al APIA, Marius Tudor, project manager Electromobility Porsche România, Theodora Jidav şi CEO-ul Renovatio, Alexandru Teodorescu. Aceştia au răspuns întrebărilor adresate de moderatorul evenimentului, Daniel Popescu, project manager e-MOPOLI, dar şi de ceilalți participanți la eveniment.
În a doua parte a zilei, participanţii au vizitat Porsche România, unde au experimentat live procesul de încărcare a unei maşini electrice și au putut observa îndeaproape vehiculele electrice expuse (VW e-Golf, VW e-Crafter și Audi e-Tron).
În continuarea activităților, grupul a efectuat o vizita de studiu la primul hub de încărcare rapidă a vehiculelor electrice din Europa de Est. Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio a vorbit participanților despre experiențele domniei sale legate de dezvoltarea unei rețele de încărcare rapidă, ideea de business și provocările întâmpinate în dezvoltarea afacerii.
Au urmat în zilele de 18 – 20 septembrie activitățile de schimb de experiențe – vizite de studiu, desfășurate la diferiți actori locali relevanți în domeniul mobilității din regiune. În acest context, participanții au primit informații de actualitate de la: TMC Electric Mobility, Societatea de Transport București (vizită la Depoul Dudești) și Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile. Participanții au avut, de asemenea, plăcerea de a-l cunoaște pe Ciprian Bercea, general manager MHS Motors – Automobile Bavaria, care a avut amabilitatea de a susține inițiativa proiectului e-MOPOLI, prezentând grupului informații referitoare la istoricul companiei, modelele expuse și caracteristicile lor (BMW I3, BMW I8, Mini Cooper) și răspunzând tuturor întrebărilor celor prezenți. În a doua parte a zilei de 19 septembrie, membrii parteneriatului au făcut cunoștință cu echipa de experți responsabili de politicile regionale din domeniul mobilității. Astfel, în prezența Directorului Executiv Adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti Ilfov – Carmen Aura Răducu, au fost purtate discuții ce s-au axat în principal pe politicile ce sunt incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă – analiza celor existente cât și posibilitatea revizuirii acestora în viitorul apropiat.
În ultima zi a evenimentului persoanele prezente au avut posibilitatea să se familiarizeze cu noțiunea de micro-mobilitate urbană, în acest sens, echipa de profesioniști de la Flow, a reușit să capteze atenția tuturor prin prezentarea modelelor de trotinete electrice, a aplicației cu ajutorul căreia pot fi accesate, a stațiilor de încărcare aferente, cât și a modelului de business – cu provocările și dificultățile întâmpinate în desfășurarea activităților.