Primăria și Consiliul Local Balotești i-au invitat pe copiii comunei să se întâlnească cu Moș Crăciun la căsuța amenajată special în cinstea lui, pe 21 și 22 decembrie, între orele 17.00-19.00. În acest loc special, Moș Crăciun și-a așteptat micii invitați cu o mulțime de cadouri și un program artistic deosebit, în care au predominat colindele specifice Sărbătorilor de Iarnă.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 482

Cochetul parc amenajat în spatele Grădiniței nr. 1 din Balotești a devenit în acest week-end un adevărat tărâm al sărbătorii. Mii de liminițe așezate cu măiestrie au transformat acest loc într-un decor de poveste. Un decor pentru care nu a fost sacrificat niciun brad adevărat, acesta nelipsind, dar fiind realizat tot din lumini. În toată această minunăție, Moș Crăciun a venit cu o sanie trasă de reni din beteală, a oferit cadouri dulci, iar spiridușii săi i-au pictat pe copiii care ardeau de nerăbdare să îl cunoască, să îi spună o poezie și să facă multe fotografii cu el.

Atmosfera de poveste a fost posibilă și datorită unui frumos spectacol organizat de Primăria Balotești, care a adus pe scenă, în prima seară, Corul Săftica, Corul Sunetul Muzicii și pe îndrăgita artistă Saveta Bogdan. Cea de a doua seară a fost dedicată tradițiilor și manifestărilor culturale specifice.

Bilanț special în prag de sărbători

”Suntem la noi acasă, la Balotești. Avem spectacolul de Crăciun, de sărăbători. Corul de copii «Sunetul Muzicii» a pregătit un program de colinde și un program cu copiii soliști. Suntem  într-un iureș, mergem de la un spectacol la altul. Am avut o perioadă foarte încărcată și mai avem. Am avut sâmbătă concert la Biserica Sf. Elefterie, la priveghiul hramului, iar duminică, chiar la hram, corul de copii a fost din nou invitat cu un microrecital de colinde, la sfârșitul slujbei arhierești oficiată de părintele episcop Varlaam Ploieșteanu”, ne-a spus Cristina Manoliu, coordonatoarea acestui minunat grup de copii. Corul ”Sunetul Muzicii” a avut în această perioadă foarte multe apariții televizate, la Realitatea TV pe 1 decembrie cu Imnul României, la Antena Stars cu o melodie de sărbători. Pe 23 decembrie, corul va putea fi admirat la Etno tv, la 20.30, în deschiderea emisiunii de folclor,  pe 24 decembrie, dimineața, corul cântă din nou la Realitatea, iar în seara de Crăciun, pe 24, va cânta alături de Orchestra Radio, dirijată de maestrul Ionel Tudor și de Andrei Tudor , alături de vedete precum Marcel Pavel, Monica Anghel, Loredana sau Nico. ”Suntem corul evenimentului preluat  de TVR 1”, a spus Cristina Manoliu.

Miercuri, pe 25 decembrie, corul susține un concert de colinde la bisericile din Dumbrăveni – Balotești și Petrești Corbeanca. ”O perioadă frumoasă, specială, în care copiii, prin colinde, se apropie mai mult de Dumnezeu și, de asemenea, o perioadă cu foarte multe festivaluri la care copilașii noștri au obținut premii importante. Le urez mult succes, îi iubesc și sunt mândră de copii! Mulțumim bunului Dumnezeu pentru susținerea pe care o avem aici, la Balotești, din partea  primarului Cristian Pretorian și a Consiliului Local. Mulțumesc profesorilor din Balotești și Corbeanca care îi îndrumă și îi încurajează pe copii către corul de copii «Sunetul muzicii». Nu în ultimul rând, mulțumesc părinților care îmi sunt aproape și îmi sunt mereu în preajmă și mă ajută să fac lucruri minunate, alături de dumnealor, cu copilașii dumnealor. De sărbători, să aveți un an mai bun, un an cu pace, cu liniște, armonie și bună înțelegere. Crăciun binecuvântat!”, a transmis Cristina Manoliu.

Sărbători frumoase!

La rândul său, Marius Florescu, învățător la Școala nr. 2 din Balotești este coordonatorul Ansamblului Săftica, din Balotești, care are o vechime de 10 ani și copii cu vârsta între 6 și 14 ani. ”Am realizări deosebite, în  fiecare an, cu acest cor. La etapa județeană, în ultimii șase ani, am obținut locul întâi de fiecare dată pe Ilfov și locul I la etapa zonală. Avem și mulți soliști”, s-a lăudat profesorul. La spectacolul de sâmbătă, copiii au prezentat un program de colinde și un colaj de folclor. Marius Florescu a urat tuturor ”Sărbători frumoase, cu sănătate și împliniri. Mulțumesc și primăriei pentru suținere, de asemenea părinților și bunicilor. Dacă avem susținere și ajutor, mergem înainte și avem și rezultate bune”.

Saveta Bogdan a încheiat spectacolul cu energia specifică. Doamna cântecului popular  ­le-a urat spectactorilor la mulți ani, să fie sănătoși și frumoși, i-a colindat, iar apoi i-a invitat la hore. ”Vă doresc Crăciun Fericit! Vai, ce frumos este la dumneavoastră!”, a exclamat artista.

Primarul comunei Balotești, Cristian Ștefan Pretorian, ne-a spus că a pregătit acest eveniment din tot sufletul, pentru a aduce magia Crăciunului mai aproape de copii și cetățeni, aceștia având astfel ocazia de a se întâlni și cu Moș Crăciun, dar și de a achiziționa produse tadiționale specifice Sărbătorilor de Iarnă, de la comercianții prezenți în micul târg amenajat în parc.

La Grădinița nr.1, visul a devenit realitate!

Într-o atmosferă de poveste, prichindeii Grădiniței nr. 1, Balotești, în seara de 19 decembrie, împreună cu doamnele educatoare, au reușit să aducă zâmbete și bucurie pe chipurile emoționate ale părinților, bunicilor și invitaților. Satisfacțiile s-au măsurat în zâmbete! Ce poate fi mai frumos decât să vezi chipurile entuziasmate ale copiilor, atunci când Moș Crăciun trece pragul grădiniței în trăsura trasă de cal? Pentru prima dată, părinții, copii și educatoarele s-au întâlnit pentru a petrece câteva ore împreună. În cadrul de poveste, a fost organizată prima ediție a târgului de Crăciun, dar și o frumoasă serbare, unde prichindeii au prezentat tradiții românești: Sorcova, Capra, Ursul, Plugușorul, Steaua și au cântat împreună cu părinții colinde. Pentru ca acest vis să devină realitate, o întreagă echipă a contribuit. Întregul personal, împreună cu prichindeii, au confecționat produsele pentru Târgul de Crăciun, dar și minunatele momente artistice. Primăria Comunei Balotești a adus atmosfera de sărbătoare în grădiniță. Miile de beculețe, sania cu reni, dar și celelalte obiecte decorative, au transfomat un loc de joacă într-un minunat cadru de basm… unde cei mici l-au întâmpinat cu bucurie pe Moș Craciun, au mâncat vată pe băț, floricele de porumb, au băut ceai… iar cei mari au retrăit amintirile copilăriei lor. Părinții au dat dovadă de implicare, interes și susținere. Vă mulțumim, tuturor! Fie ca spiritul Crăciunului să vă lumineze gândul și să treceți sănătoși și fericiți pragul Anului Nou!