Pentru protecția sănătății localnicilor, primăria orașului Bragadiru desfășoară frecvent acțiuni de dezinfecție a străzilor și blocurilor. Mai nou, s-a început și montarea de dispensere cu dezinfectant în toate blocurile. Localnicii sunt rugați să permită accesul echipelor de lucru în scările blocurilor.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, nr. 496 ediția print
“Dacă vedeți o echipă a Primăriei pregătită să monteze dozatorul cu soluție dezinfectantă pentru mâini, vă rog să le permiteți accesul în scara blocului în care locuiți. Responsabilii iau legătura, în prealabil, cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, pentru a anunța montarea dispozitivelor și predarea acestora, pe bază de proces verbal. Măsura este aplicată ca urmare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 4/2020, art. 6, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus și completează programul amplu de intervenție, desfășurat de autoritatea locală la nivelul orașului Bragadiru”, a anunțat primarul Vasile Cimpoeru, pe pagina sa de Facebook.