Actul normativ pentru atribuirea celor 50 de hectare de teren agricol tinerilor fermieri este deja în avizare internă la Ministerul Agriculturii, anunță secretarul de stat din MADR, Emil Florian Dumitru. Cele 50 de hectare de teren agricol vor fi atribuite împreună cu ajutorul pentru instalarea tinerilor fermieri, un sprijin de maximum 50.000 de euro.

„Satul românesc va dispărea dacă în continuare vom avea exploatații foarte mari și exploatații foarte mici, fără să existe un echilibru pe ce înseamnă clasa de mijloc în agricultură și va trebui să susținem ferma de familie în România pentru a putea să avem o predictibilitate în mediul rural, să instalăm tinerii în mediul rural”, a subliniat Dumitru.

Potrivit calendarului MADR de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor pentru măsurile din PNDR 2020, submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri  urmează să fie deschisă în luna iulie și are o alocare 43.022.207 euro.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat deja că jumătate din această alocare, cca 20 de milioane de euro, sunt destinați pentru tinerii români din diaspora care vor să se întoarcă acasă și să devină fermieri în România.

Articol apărut în ediţia print a Jurnalul de Ilfov, nr.501