Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19. In condiţiile în care numărul pacienţilor confirmaţi pozitiv crește semnificativ, spitalele se pregătesc pentru internări în masă, în perioada următoare. Și mai îngrijorător este faptul că, potrivit specialiștilor, varianta Delta tinde să devină dominantă în ţară noastră.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 564, ediția print
Pentru a evita formele de boală care ne-ar putea pune viaţa în pericol, medicii recomandă vaccinarea anti COVID-19. “Este clar că suntem în momentul de faţă pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi și ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România. La nivelul medicilor de familie, în momentul de faţă sunt 2.730 de cabinete care înregistrează activităţi de vaccinare și au fost vaccinate până pe data de 22 august peste 346.000 de persoane, majoritatea – 55%, fiind în mediul rural. La nivelul unităţilor sanitare sunt 149 de spitale publice care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii cronici, pentru pacienţii internaţi și au fost vaccinaţi, începând cu a doua jumătate a lunii mai, peste 7.177 de pacienţi cronici. Cred că este o oportunitate când ajungem la spital să solicităm, în cazul în care nu am fost vaccinaţi, să beneficiem de vaccinare”, a spus președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, recent, într-o conferinţă de presă. Potrivit medicului, 26 de unităţi sanitare private vaccinează pacienţii internaţi, fiind astfel imunizate peste 1.521 de persoane până la momentul actual.
Sfatul medicilor: Respectaţi schema de vaccinare!
“Este nevoie să respectăm schema de vaccinare tocmai pentru a avea beneficii în ceea ce privește riscul individual de formă severă. Sunt date care arată că infecţia cu varianta Delta crește riscul de spitalizare, de două-trei ori, comparativ cu celelalte variante virale. Riscul de evoluţie către formele severe este anticipat prin faptul că virusul se multiplică într-un ritm mult mai accelerat, comparativ cu celelalte variante virale, ca atare, dacă ne uităm la eficienţa faţă de boala simptomatică, vedem că există un procent de cazuri care nu sunt suficient de bine acoperite”, a atenţionat medicul militar Valeriu Gheorghiţă, încă de la apariţia primelor cazuri de infecţie cu varianta Delta, pe teritoriul României.
Delta, mai mult decât o “răceală urâtă”
Din aprilie-mai de la apariţia primelor cazuri și până în prezent, varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 a ucis sute de mii de persoane numai in India, ţara în care a fost descoperită. Cercetările realizate până acum de experţii in domeniu arată că durerile de cap, durerile în gât și secreţiile nasului sunt cele mai frecvente simptome asociate cu această variantă a virusului. Experţii o descriu ca fiind o “răceală urâtă” care poate duce la complicaţii ce pun în pericol viaţa pacientului. “Dacă ai simptome ușoare de orice fel, s-ar putea să o simţi doar ca pe o răceală sau o senzaţie ciudată, rămâi acasă și fă un test”, spune Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King‘s College din Londra, medicul care conduce un studiu în acest sens. Tim Spector mai spune că tusea pare a fi al cincilea cel mai frecvent simptom, iar pierderea mirosului nu face parte din primele zece.