Astăzi este praznicul Sfântului Andrei, mare făcător de minuni al lumii și Ocrotitor al României. În zi de mare sărbătoare creștină, pe 30 noiembrie, în toate bisericile ortodoxe din țară se oficiază slujbe speciale în cinstea celui ce a fost “primul chemat” dintre Apostolii Mântuitorului, după Sfântul Ioan Botezătorul. Iată de ce Biserica Ortodoxă Română i-a acordat un loc important în calendarul creștin și o zi atât de specială de omagiere prin rugăciune!

 

Andrei, cel înflăcărat de râvna sfântă, s-a născut în localitatea Betsaida din provincia Galileea, în nordul Ierusalimului, fiind fratele mai mic al lui Simon Petru. Ambii au fost fiii pescarului Iona și s-au numărat printre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Amândoi au făcut parte dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul și au ascultat multă vreme predicile acestuia, în pustiul Iordanului. Andrei, “Cel Întâi chemat” la apostolie a fost martor, alături de alți ucenici, la botezul Mântuitorului și a îndemnat omenirea la pocăință, întărind credința că El este Mesia cel prezis de prooroci. Cartea sfântă ni-l prezintă pe Andrei împreună cu Ioan (viitorul apostol și evanghelist) a doua zi după botezul Domnului, când Ioan Botezătorul le spunea: “Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36). De asemenea, de la sfinții părinți aflăm că, la auzul acestei mărturisiri, ­și-au dorit să-L cunoască pe Hristos și au pornit în căutarea Lui. În scurt timp, L-au și găsit, iar Mântuitorul i-a zărit, s-a apropiat de ei și i-a întrebat: “Ce căutați?” Iar apostolii I-au răspuns “Învățătorule, unde locuiești?” El le-a zis: “Veniți și veți vedea”. În ziua aceea au mers la El și au rămas acolo. Andrei l-a înștiințat apoi pe fratele său Simon Petru că ­“L-a găsit pe Mesia” (Ioan 1,41).

 

Apostolul Andrei a slujit în Dobrogea 

Despre Apostolul Andrei se știe că a propovăduit pe teritoriul României, slujind și propovăduind în zona Dobrogei. O bună parte din viață și-a trăit-o într-o peșteră situată la circa patru kilometri distanță de localitatea Ion Corvin din județul Constanța. În peștera care poartă numele apostolului se regăsește, și astăzi, patul scobit din piatră, pe care se crede că se odihnea Sfântul Andrei. În fiecare an, mii de credincioși vin și se roagă în locul unde a viețuit apostolul. Fiind proclamat Ocrotitorul României, marea zi a Sfântului Andrei este considerată zi bisericească națională. El a murit ca martir în localitatea Patras din Grecia zilelor noastre. Nu se știe însă, cu exactitate data martirizării lui. Se știe doar că a fost răstignit pe Cruce. 

Din minunile sfântului care-i protejează pe români

Sfântul Andrei a vindecat bolnavi ale căror trupuri erau mistuite de afecțiuni grele. Amintim cazul Miximiliei, soției lui Egeat, conducătorul cetății Patras, care suferea de o boală căreia nimeni nu-i găsea leacul. Ulterior, după ce o creștinase pe Maximilia și pe fratele său Stratoclea, păgânul Egeat a ordonat să fie răstignit pe cruce, cu capul în jos. ­Uitându-se la crucea jertfei sale, Apostolul Andrei a spus: “O, cruce atât de mult dorită, eu vin la tine plin de bucurie! Primește-mă cu ușurință pe mine, ucenicul Aceluia care a fost răstignit pe brațele tale, căci și eu totdeauna te-am iubit și am dorit să te îmbrățișez”.

La ceas de mare sărbătoare creştină, dorim şi noi, echipa Jurnalului de Ilfov, un sincer și călduros “La mulţi ani!”, sănătate și bucurii, tuturor celor ce-și serbează onomastica de Sfântul Andrei!