Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1247/2021 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2021, la data de 27.12.2021 suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) se ridică la 156.937.058,83 euro, din care:
● 10.470.697,53 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Taurine de carne;
● 80.753.500 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Vaci de lapte;
● 1.417.275,47 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Bivolițe de lapte;
● 26.654,31 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Viermi de mătase;
● 9.753.496,67 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Ovine;
● 4.515.434,85 euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Caprine.
În județul Ilfov sumele autorizate sunt:
● sector taurine carne – 57.596,65 euro; ● sector vaci de lapte – 274.067,64 euro; ● sector ovine 126.437,12 euro; ● sector caprine – 33.989,35 euro.
Plățile se efectuează în lei, la un curs de schimb de 4,9475 pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021. Totodată, Agenția de Plăți anunță că depune toate eforturile pentru a efectua în timp util plățile aferente Campaniei 2021.
APIA – Bilanțul lunii decembrie 2021
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 25 noiembrie și până în prezent a autorizat la plată suma de 936.328.606 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din Bugetul Naţional, astfel:
● 857.886.039 euro din FEGA, FEADR și cofinanțare de la bugetul național pentru plata finală, Campania 2021. Au fost autorizați un număr de 749.420 de fermieri, ceea ce reprezintă 92,07% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2021 și au fost declarați eligibili.
● .159.722 euro din FEGA pentru măsurile de piață;
● 76.282.844 euro din bugetul național pentru schema de ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, schema de ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol.
În județul Ilfov, din totalul de 25.939 de cereri depuse, au fost eligibile 24.485 de cereri, care reprezintă o valoare totală de 31.572.866,22 de euro.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.581