Aproape 6.000 de copii aflați în grija statului ar putea ajunge în familii iubitoare, în perioada imediat următoare. Alți 1.000 sunt în curs de a fi declarați adoptabili.
Informarea vine din partea ministrului Familiei, Gabriela Firea care susține că micuții aflați larisc de abandon școlar, ceicare trăiesc în medii violente, în medii sărace sau au părinții plecați la muncă în străinătate, reprezintă o prioritate pentru ministerul pe care îl conduce.
„O prioritate pentru noi este Garanţia pentru Copii. De asemenea, folosim toate oportunităţile de finanţare nerambursabilă pe care le avem la dispoziţie. În paralel, creştem numărul copiilor adoptabili din România. Sunt aproape 6.000 de copii în grija statului care pot ajunge într-o familie iubitoare. Alţi 1.000 de copii sunt în proces de a fi declaraţi adoptabili. Suntem pe ultima sută de metri cu procesul de dezinstituţionalizare, început de prea multă vreme, iar acum se închid şi ultimele centre de tip clasic din ţară. 15 centre de plasament au fost închise în ultimul an! Le transformăm pe toate în case de tip familial – locuri mai prietenoase, mai sigure, mai aproape de sensul cuvântului „acasă””, a spus Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, la o întâlnire cu noua conducere a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.