Peste 150 de voluntari au participat, sâmbătă, la campania de ecologizare a Pădurii Snagov, prin colectarea separată a diferitelor tipuri de deșeuri abandonate. Costurile acestei acțiuni au fost acoperite de Asociația Act for Tomorrow, prin Proiectul „O Românie curată începe de acasă“.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 596, ediția print

”Suntem în Snagov, alături de voluntari care au venit să curețe deșeurile din pădure, deșeuri al căror loc nu este în natură, ci ar trebui să fie în fabricile de reciclare, să se transforme în noi resurse pentru generațiile viitoare. Suntem aici și ca parte a acțiunii «O Românie curată începe de acasă». Este unul dintre proiectele noastre naționale. Astăzi (n.r.- 16 aprilie 2022) se desfășoară și la Timișoara. Săptămâna trecută a fost în Argeș, o să mai urmeze la Constanța și în Craiova”, ne-a declarat Andreea Petruț, coordonator de comunicare al asociației Act for Tomorrow.

Aceasta a mai spus că partea cumva inedită a acțiunii a constat în faptul că, pe lângă oamenii din comunitatea locală, care s-au mobilizat și de această dată în mod exemplar, au venit și mulți bucureșteni, dar și aproape un autocar plin cu cetățeni din Ucraina, care și-au dorit să dea ceva în schimbul binelui pe care l-au primit în România. ”Și-au dorit să facă lucruri frumoase pentru România. Sunt foarte încântați că sunt aici. Noi ne bucurăm tare mult să fim aici, mai ales că prin programul nostru, care este susținut de P&G România, de aproape patru ani, am avut și componentă de educație ecologică în comunitate, și deși am vrut să transformăm acest proiect într-o mișcare națională, ne-a ieșit aproape internațională, prin participarea cetățenilor ucraineni”, a mai spus Andreea Petruț. La sfârşitul zilei de sâmbătă, fuseseră strânse din Pădurea Snagov 1.640 kg de deşeuri reciclabile.

„Ne dorim să arătăm ca o comună curată”

Oana Grigore, inspector în cadrul Primăriei Snagov, a mulțumit, prin intermediul Jurnalului de Ilfov Asociației Act for Tomorrow pentru implicarea, susținerea și buna colaborare din timpul acțiunii de ecologizare. Nu în ultimul rând, primarul Mihai Anghel, a reiterat faptul că așa cum a promis, administrația se ocupă și de curățenie în comuna Snagov. ”Avem o perioadă de aproape o lună, în care ne-am stabilit niște etape pentru ecologizarea întregii localități, adică toată comuna Snagov, ca să nu se mai înțeleagă că ne referim doar la satul Snagov sau la satul Tâncăbești. Atunci când ne referim la localitatea Snagov, vorbim de întreaga comună. Pe 9 aprilie, am avut prima acțiune de ecologizare și prima plantare de copaci. Acum suntem la ce-a de a doua etapă a perioadei denumită Luna curățeniei. Va mai urma pe 29 aprilie, încă o acțiune de ecologizare, care se va derula în zona Astoria și a satului Tâncăbești. Vrem să acoperim fiecare sat din comuna noastră, să arătăm și să atragem atenția, atât cetățenilor, cât și celor care vin pe raza comunei Snagov, că ne dorim să fim o comună curată”, a spus edilul. Primarul Mihai Anghel a reamintit și faptul că sub conceptul ”Green and clean” vor fi organizate tot mai multe evenimente, astfel încât snagovenii să înțeleagă că Primăria Snagov lucrează pentru cetățenii săi.