Și copiii din Glina s-au bucurat de o zi de neuitat, miercuri 1 iunie, în Parcul Central din comună, prin grija autorităților locale, care s-au întrecut pe sine pentru a le oferi micuților o petrecere cum n-a mai fost vreodată în localitate.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.603
Era ora 12:00 când porțile cochetului parc din centrul comunei s-au deschis pentru sărbătoriții din această zi, care s-au întâlnit astfel cu surprizele pregătite de organizatori.
Însuși Răzvan Tudor, tânărul și destoinicul primar al așezării de pe malul Dâmboviței, care a avut grijă ca ziua tuturor copiilor din lume să se desfășoare în cele mai bune condiții și la Glina, i-a primit pe cei mici cu multă bucurie și multe surprize.
Iar ce a urmat, este greu de descris în cuvinte, pentru că bucuria micuților a fost imensă. Ei au fost întâmpinați de trupa „Coloricii”, care i-a purtat pe aripile distracției totale. Toți, laolaltă, au cântat, au dansat și
s-au jucat împreună cu Coloricii și cu personaje din desene animate și poveștile copilăriei și au participat la jocuri și concursuri amuzante, împreună cu membrii trupei.
Au urmat apoi momente de uimire cu un magician care a scos un iepure dintr-o cutie goală sau a „fabricat” în câteva secunde un șal multicolor din eșarfe de culori diferite introduse într-un săculeț magic.
Nu au lipsit nici „meșterii” care au confecționat figurine din baloane și nici locurile de joacă gonflabile cu tobogane, cursă cu obstacole, Castelul Dragonului sau Corabia Piraților, dar și pop corn-ul, băuturile răcoritoare și înghețata, toate oferite gratuit din partea organizatorilor.
Așadar, distracție la maximum, veselie, voie bună și copii fericiți, de ziua lor.
Primarul Răzvan Tudor: „Copiii reprezintă TOTUL”
A doua zi după sărbătoarea de 1 Iunie, primarul comunei a postat, pe Facebook, un mesaj pentru toți cei care au participat la acest eveniment, copii, părinți și bunici. El a subliniat faptul că pentru autoritățile locale copiii reprezintă „bunul” cel mai de preț al comunității din Glina, iar grija față de viitorul acestora este o prioritate pentru Consiliul Local și Primărie.
„A fost o zi de neuitat pentru copiii din comunitatea noastră, o zi în care Soarele a strălucit doar pentru ei și i-a însoțit în Parcul Glina, unde s-au bucurat în voie de culoare, spectacol, baloane și eroi îndrăgiți din benzile desenate. La mulți ani, dragi copii! Vă mulţumim că
ne-ați permis să ne bucurăm din nou de copilărie, alături de voi!
Pentru mine și pentru colegii mei din administrația locală, pentru comunitatea din Glina, copiii reprezintă TOTUL, ei sunt viitorul nostru, viitorul acestei localități. De aceea, am decis ca, în acest an, de 1 Iunie,
să-i sărbătorim pe cei mici și să le oferim culoare, spectacol, baloane și eroi îndrăgiți din benzile desenate.
Dragi copii, vă mulţumim pentru că ne umpleţi în fiecare secundă sufletele de bucurie. La mulți ani, să vă bucurați din plin de copilărie și de ziua specială de 1 Iunie!”, a scris edilul pe Facebook.