Fiind o zi de mare sărbătoare, ziua închinată Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, trebuie petrecută în rugăciune și cu inima deschisă către Divinitate. Iată una dintre rugăciunile pe care ar fi bine să le rostim astăzi, pentru protecție la vremuri de grele încercări!  

 

O, Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule al lui Hristos,

Mari și multe sunt vredniciile date ție de la Dumnezeu,

Fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit.

Tu, după făgăduință și proorocie îngerească, te-ai și născut.

Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit,

A ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.

Mai mult decât prooroc ai fost mărturisit

Și după Născătoarea de Dumnezeu,

Pe tine te cred a fi cel mai mare om născut din femeie.

De aceea și eu, smeritul și mult păcătosul,

Cu evlavie, cu durere de inimă și cu lacrimi,

Te rog pe tine,

Dumnezeiescule Ioane Proorocule,

Să-mi fii mie, păcătosului celui nemernic și cu totul neputincios,

Mare apărător și grabnic izbăvitor de toate ispitele

Și încercările vieții de acum.

Roagă pe Preamilostivul Dumnezeu,

Să mă păzească în toată vremea

De primejdiile văzuților și nevăzuților vrăjmași,

Să mă sprijine cu a Sa milă la vreme de ispită,

Și să mă întărească cu darul Său,

Să pot răbda până la sfârșit

Toate necazurile, ispitele, durerile și suferințele.

Amin!