Maica Domnului a trăit fără de păcat, folosindu-se de toate darurile puse de Dumnezeu în om. Pentru dragostea pe care ne-o poartă și pentru faptul că ne răspunde îndată atunci când o chemăm în rugăciunile noastre, luni, pe 15 august, îi vom aduce slavă și cinstire în chip deosebit, la marele praznic Împărătesc care-i va fi  închinat.

Sărbătoarea dormirii Maicii Domnului ne amintește de momentul în care Preacurata și Pururea Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit și S-a suit la Ceruri și, alături de Fiul Său, Iisus Hristos, veghează asupra noastră și a sufletelor noastre. “Dacă ar voi cineva să o numească „înger” ca pe o oglindă foarte transparentă care conţine toată plinătatea dumnezeiască, și o statuie deiformă la maximum care vestește frumusețea și mândrețea dumnezeiască mai presus de toate puterile Cerești, n-ar greși față de adevăr, căci sclipelile și grațiile dumnezeiești ale Duhului s-au revărsat atât de îmbelșugat în Ea și atât de generos și abundent și au umplut-o de har și au împodobit-o și au făcut-o să scânteieze ca o mireasă și să scânteieze ca o regină, încât a fost proclamată în chip strălucit Mireasă preafrumoasă a Tatălui a singurei Dumnezeirii Izvor, a împăratului Slavei și aude în chip foarte blând și binevoitor de la cel foarte mulțumit de mândrețea și frumusețea Ei: „Iată, ești frumoasă, apropiata mea! Iată ești frumoasă și nu este pată în Tine!”, după cum frumos spunea  Sfântul Teofan al Niceei. Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și a Anei. În momentul conceperii lui Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gavriil, Ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. Conform tradiției creștine, ca prin minune, Maria a rămas Fecioară și în timpul conceperii și după Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. În cultul și în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, Ea este considerată cea dintâi și cea mai mare dintre toți sfinții, fiind “mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât serafimii”.

Închinare și aleasă prețuire pentru Fecioara care a născut pacea și izbăvirea 

Fiind Fecioara care S-a învrednicit să-L ia în pântecele Său pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, în cinstea Sa, pe 15 august și la toate marile sărbători de peste an, închinate Sfintei Maria, preoții săvârșesc slujbe speciale prin care-i aduc mulțumire, slavă, închinare și aleasă prețuire. Așadar, luni, creștinii o sărbătoresc din nou, în chip deosebit, pe cea care a născut pacea și izbăvirea veșnică. “Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea Sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: Acestea zice Fiul Tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare. Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare și, cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul Său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo, ca să se roage. Și s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte și au dat cinstea și închinăciunea ce se cădea către stăpână, ca și cum ar fi fost niște slugi însuflețite. (…) Luând Fecioara iertăciune cu toți, s-a culcat pe pat și și-a închipuit preacuratul Său trup precum a vrut. Și a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pașnica ei trecere, și i-a umplut și pe dânșii de binecuvântarea Ei. Și așa în mâinile Fiului și Dumnezeului Său și-a dat sufletul”, ne spun preasfinții părinți.

Prin Ea, firea omenească s-a unit cu Dumnezeu și a început mântuirea 

Maica Domnului a avut o însemnătate aparte în istoria mântuirii omenirii. Tocmai de aceea, cu toate că Biserica prăznuiește Adormirea Sfintei Fecioare, an de an, în ziua de 15 august, Maica Domnului reînvie în inimile credincioșilor ortodocși de pretutindeni. Datorită curăției sufletului și deplinei Sale supuneri față de voința lui Dumnezeu, a fost părtașă la Taina Mântuirii. Prin Ea, firea noastră, cea omenească predispusă păcatului, s-a unit cu Dumnezeu. Prin Preacurata și pururea Fecioară Maria, s-a început mântuirea noastră. 

Maica Domnului să ne mângâie sufletele cu minunile Ei!

Luni, la praznicul suirii Sale la Ceruri, să mergem la biserică dis-de-dimineață și să ne unim în rugăciune cu preoții și credincioșii, deopotrivă. Să ne rugăm Împărătesei cu tărie, cu dragoste creștinească pentru sănătatea, pacea, bucuria și mântuirea noastră, a tuturor. Fie ca Maica Domnului să ne mângâie mereu sufletele cu minunile Ei!

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.612