Voinţa de a câștiga este importantă, dar să te pregătești este vital

Parcă a devenit un fel de obișnuinţă, în Ilfov, ca dascăli inimoși, antrenori și specialiști în educaţia sportivă a copiilor să repete spectacolul performanţelor, în competiţii dedicate începutului vârstelor. De data asta, protagoniști sunt primăria orașului Chitila și CS “Phoenyx Sunrise” din București, care activează în cadrul Federației Române de Karate WKC. Ei au organizat, la 26 aprilie, a.c. un eveniment special: concursul de karate, dedicat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. 

Constantin Andrei este președintele clubului amintit, care antrenează peste 30 de copii. Programul intensiv se desfășoară la Școla Gimnazială “Ion Vișoiu”, din Chitila. Până aici, nimic ieșit din comun. Dar faptul că întreaga lui familie s-a dedicat acestei discipline – karate – și fiecare deţine un palmares impresionant, conferă realității un statut deosebit, ieșit din tipare. Deocamdată mă opresc aici și revin la competiţia anunţată în titlu.

Am văzut, m-a suprins și iată detalii

În ziua amintită a des­fășurării concursului, sala complexului sportiv “Cartier” din Chitila, era umplută la refuz, cu peste 250 de copii. Adăugaţi părinţi, prieteni, plus instructorii, arbitrii, personalul tehnic și aveţi imaginea participării masive și a succesului ediţiei. Confruntările, la cele 83 de categorii înscrise, se desfășurau pe trei tatami, adică acele saltele speciale consacrate spaţiului de luptă și demonstraţiilor de virtuozitate.     

Pentru un spectator neconsacrat, ca mine, ochiul înregistra reprezentaţia unei participări masive de copii sportivi, toţi concentraţi pe obţinea unor rezultate imediate, fără drept de apel. 

Așa a și fost

Punctajele finale o demonstrează. Pentru că, toate cele 16 cluburi din ţară, cu 32 de echipe combatante, au obţinut zeci de medalii de aur, argint și bronz. Datoria de reporter mă guvernează și iată lista integrală a cluburilor înscrise în concurs: “Atemi Constanţa”, “Rebel Team Bucov”, “Fortis Ploiești”, “Dojo Casa Panciu București”, “Dojo Ki Pitești”, “CSU-JKA Brașov”, “Baroul București”, “Rapid București”, “Fair Play Slobozia”, “CS Periș”, “Jissen Do București”, “Sabaky Pitești”, “Conpet Petrolul Ploiești”, “Impact București”, “Karate Chitila”, ”Phoenyx Sunrise București”.      

Stiluri și câștigători ai competiţiei 

Confruntările s-au purtat în trei stiluri de luptă: Goju Ryu, Shotokan și Jissen Ryu. Iată acum câștigătorii primelor trei locuri. 

Pe locul I s-au plasat cei de la “Clubul Rapid”, din București. Ei au obţinut 16 medalii de aur, 9 de argint și 20 de bronz.

Locul II a fost adjudecat de “Clubul Casa Panciu”, tot din Capitală. Palmaresul lor? 14 medalii de aur, 12 de argint și 9 de bronz. 

Locul III l-au câștigat cei de la “Clubul Karate”, din orașul gazdă al acestei ediţii, Chitila. Au luat 6 medalii de aur, 6 de argint și 12 de bronz.    

Să nu te oprești niciodată 

„Cupa Orașului Chitila” se va desfășura an de an. Palmaresul echipelor participante îi confirmă buna reputaţie. Proiectul lui Constantin Andrei e să structureze acest concurs numai pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani. Rămâne ca ediţia de anul viitor să fie organizată în parteneriatul dintre „CS Phoenyx Sunrise”, tânărul „Club Karate Chitila”, primăria orașului condusă de Emilian Oprea și vicele Andrei Costel, laolaltă cu Școala Gimnazială „Ion Vișoiu” și directorul ei, Ilie Pârvu Duţu.    

Ștafeta lui Constantin Andrei 

„CS Phoenyx Sunrise” condus de el antrenează 30 de copii din București și Chitila. Sutele de medalii de aur obţinute în confruntări naţionale și mondiale îi certifică statutul. Ștafeta lui Andrei se referă la una a generaţiilor. „Până la sfârșitul anului vreau să mă retrag din funcţia de președinte al clubului. O voi ceda celor mai tineri antrenori pe care îi avem. Cu atât mai mult cu cât au devenit sportivi de performanţă și au un palmares internaţional valoros. Mă refer la Cristian Mircea Popa, Viorel Bujor și fiica mea, Daniela – care a obţinut, anul trecut, 3 medalii de aur la Mondialele din Anglia”, spune Constantin Andrei. 

La rând, „Cupa Bucureștilor”

Asta își dorește Andrei. E proiectul lui pentru anul viitor. Competiţia va fi pentru cadeţi și juniori, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport și Tineret a Capitalei.

„Karateka de Periș”, merge mai departe

Cu o luna în urmă, aţi citit în acest ziar despre începutul poveștii de succes a „Clubului Sportiv Periș” de karate, pentru copii. E condus de Valeriu Stancu, sportiv de performanţă – cu centura neagră și fost campion european în 2001, la Budapesta și mondial în 2005, la Fortaleza, în Brazilia. 

 Medaliaţi cu aur la „Cupa Orașului Chitila”

Valeriu Stancu a înscris în competiţie 19 copii. Echipa lui a câștigat 2 medalii de aur, 2 de argint și 3 de bronz. Iar la categoria de vârstă 9-11 ani, copiii George Trușcă, Ionuţ Voicilă și Sebastian Stancu au obţinut locul II. 

După merit și răsplată

Clubul micilor karateka din Periș e susţinut de primaria comunei, iar conducătorul ei, Anghel Albu, a găsit fonduri și i-a înzestrat pe copii sportivi cu treninguri, un sac de box nou și alte echipamente pentru antrenament.