Primele trei colectări de plasmă de la donatori vindecați de COVID-19 au fost realizate în urmă cu doar câteva zile, la Centrul de Transfuzie Sanguină. Plasma va fi testată și după calificarea biologică va fi pusă la dispoziția spitalelor.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 497, ediția print

Potrivit Ministerului Sănătății, plasma de la donator vindecat ­COVID-19 (PPC-DV-­COVID-19) se va administra doar pacienților critici infectați confirmați cu COVID-19, cu vârsta de cel puțin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii:

– se află într-o secție de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătății pentru tratamentul pacienților COVID-19 și avizat de Comisia de ATI;

– prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe/a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore), în ciuda tratamentului administrat;

– sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice (dispnee severă, frecvență respiratorie ≥ 30/min, saturație în oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienții fără BPCO).

“Reamintim că, Ministerul Sănătății a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea și distribuția a plasmei de la donator vindecat de ­COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu ­COVID-19 din secțiile ATI. Documentul stabilește modul de colectare, testare, prelucrare, stocare și distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu ­COVID-19 din secțiile ATI, în conformitate cu legislația națională în domeniul transfuziei sanguine și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuția și utilizarea monitorizată a plasmei provenite de la persoane vindecate de ­COVID-19 pentru tratamentul COVID-19. În acest moment sunt trei aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienților cu coronavirus donate Ministerului Sănătății, în București, Timișoara și Iași. Ministerul Sănătății încurajează donarea voluntară de sânge și produse de sânge și prin toate acțiunile întreprinse urmărește să îmbunătățească modul de donare în rândul populației, în beneficiul pacienților”, informează Ministerul Sănătății.