Ploaia abundentă căzută în week-end-ul trecut s-a lăsat cu amenzi serioase pentru autorităţile locale din sudul judeţului, primarii, viceprimarii sau secretarii primăriilor nefiind de găsit pe telefoanele mobile, pentru a interveni de urgenţă acolo unde s-au produs inundaţii.
Anunţul aparţine prefectului judeţului Ilfov, Speranţa Cliseru, şi a fost făcut la reuniunea de luni, 1 iulie, a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Întâlnirea a urmărit tocmai evaluarea modului în care instituţiile responsabile şi autorităţile locale au intervenit în sprijinul cetăţenilor afectaţi de ploile torenţiale înregistrate în perioada 30 iunie – 1 iulie a.c. “Nu a fost cea mai gravă situaţie din ţară, însă câteva lucruri nu au funcţionat aşa cum trebuia. Au fost primari, viceprimari sau secretari de primării care nu au putut fi contactaţi, instituţiile erau încuiate, iar lumina stinsă. E grav, pentru că lipsa de informaţii din teritoriu şi necorelarea acţiunilor pot afecta calitatea intervenţiilor. Unele autorităţi locale dispun de mijloacele necesare şi pot interveni în altfel de situaţii, în timp ce altele au nevoie de sprijinul ISU”, a afirmat Speranța Cliseru. De aceea, prefectul a solicitat realizarea unei situaţii centralizatoare a utilajelor şi mijloacelor aflate la dispoziţia primăriilor ce pot fi folosite în cazul producerii unor calamităţi. “În măsura în care ştim exact de ce wse la priorităţi, prefectul a recomandat celor responsabili să nu mai acţioneze “în ordinea telefoanelor”. Pentru că, spre exemplu, au existat utilaje care au fost deplasate pe domeniul public din apropiarea casei unui VIP din Ilfov, care a sunat la Guvern, pentru “pilă”. În acest timp, în alte părţi, oamenii de rând se luptau cu găleţile ca să-şi scoată apa din gospodării. “Să facem cum trebuie şi să nu ne lăsăm impresionaţi de telefoane. E valabil şi pentru ISU. VIP-uri avem destule în Ilfov şi, dacă ar suna toate… nici nu am avea cu ce să intervenim…”, a completat prefectul.
ISU „Codrii Vlăsiei” Ilfov și-a făcut datoria
Potrivit datelor furnizate, în perioada 30 iunie – 01 iulie ISU a intervenit în Vidra, Pantelimon, Popești-Leordeni, 1 Decembrie, Berceni, Jilava, Dobroești, Bragadiru, Chiajna, Chitila, Afumaţi, Cernica, Voluntari, Brănești, Copăceni, Dărăști sau Ștefăneștii de Jos. Au fost afectate 15 case, 45 de curţi și 7 subsoluri. Au fost inundate și s-a circulat cu greutate pe străzile din Pantelimon, Popești-Leordeni, 1 Decembrie, Bragadiru, Chiajna, Voluntari, Brănești, Copăceni și Ștefăneștii de Jos. La nivelul judeţului au acţionat 50 de cadre ISU, cinci autospeciale cu apă și spumă dotate cu motopompe și ejectoare pentru apă, două autocamioane de intervenţie și cinci motopompe transportabile.