Polițiștii ilfoveni au intensificat activitățile d einformare a conducătorilor auto cu privire la noutățile legislative aduse de ”Legea Anastasia”.
Spre exemplu, luni, pe 18 septembrie, pe DN1, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității Ilfov și reprezentanți ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Ilfov au desfășurat astfel de activități de informare, iar coducătorii auto opriți în trafic au aflat care este regimul sancționator privind pedeapsa închisorii CU EXECUTARE, în cazurile în care, o persoană care conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice și/sau a substanțelor psihoactive produce un accident rutier, soldat cu decesul victimei. Pentru evitarea accidentelor rutiere, polițiștii au recomandat conducătorilor auto să NU conducă sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, să respecte regimul legal de viteză precum și orice alte norme prevăzute la regimul rutier.