Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Ocrotitoarea care se roagă pentru noi toți, a fost cinstită cu evlavie de către credincioșii din localitate

Pe 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfântă Maria Mare, Biserica cu hramul sfintei noastre, din comuna 1 Decembrie, a fost plină de credincioși. Iar în timp ce în biserică preoții au oficiat Sfânta Liturghie, în curtea acesteia, așa cum ne-am obișnuit de șapte ani, s-a pregătit, sub atenta îndrumare și cu implicarea directă a primarului Petre Gheorghe, borșul pescăresc, cu mult novac și păstrăvul (adus de la Sfântul munte Athos) cu mămăligă. Bucatele – sute de porții generoase și delicioase – și coliva au fost miruite și împărțite credincioșilor.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print

Adormirea Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 15 august. În această zi se comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului, fiind și cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române. Sărbătoarea mărturiseşte că Maica Domnului ”a fost luată“ de Dumnezeu în împărăţia cerească a lui Hristos, în deplinătatea vieţii ei sufleteşti şi trupeşti.

”Apreciez că la noi în comună a devenit o tradiție acest praznic și că, de fiecare dată, echipa noastră de prieteni se mobilizează exemplar! Mulțumesc, așadar, tuturor, pentru munca depusă astăzi! Ați fost la înălțime și totul a ieșit perfect!”, a transmis Petre ­Gheorghe, alături de urările de la mulți ani pentru sărbătoriții cu numele ai zilei de 15 august.

”Pentru noi, pentru locuitorii comunei 1 Decembrie, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este una foarte frumoasă, mai ales că biserica noastră poartă acest hram. Credincioșii vin de dimineață la biserică, pregătiți să se bucure de faptul că Maica Domnului este rugătoare împreună cu noi în Ceruri. De fiecare dată, și nu doar la această sărbătoare, avem sprijinul administrației locale și ne organizăm în așa fel, pe putința noastră, încât astfel de momente de bucurie să nu treacă fără a ne strânge împreună. Fie că este vorba de slujbă, de rugăciunea împreună, fie că este vorba de bucuria nevinovată de a lua masa împreună. Pentru acest sprijin, pentru că este aproape de noi, de biserică și de nevoile parohiei, mulțumim domnului primar. Sper să colaborăm și mai departe, util, pentru toate nevoile spirituale ale comunității din 1 Decembrie”, a declarat preotul paroh Mihail Ovidiu Cățoi.

La rugăciune, împreună cu Împărăteasa Cerurilor

Credincioșii din comuna 1 Decembrie s-au rugat celei care le-a arătat, de-a lungul timpului, că le este grabnică ajutătoare. Plini de nădejde, aceştia i-au cerut Maicii să le dea sănătate și să reverse asupra lor darurile sfinte ale bunătății, ale dreptății și binecuvântării sale și pe viitor.

Alături de preoți, ei ­și-au reamintit de momentul în care Hristos a binevoit să ia pe Maica Sa la Sine, și, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ.

Potrivit doxologia.ro, atunci, arhanghelul ­Ga­vriil, venind la dânsa, a grăit: ”Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare!”, iar Maica Domnului a plecat din această lume cu rugăciunea în suflet, cu bucuria că și-a îndeplinit misiunea încredințată Ei, dar și pentru a fi încununată ca Împărăteasă a Cerului de către Dumnezeu, ca răsplată pentru toate ostenelile ei din această viață.

Pe drumul de prohodire către peștera săpată în piatră, unde urma să fie depus trupul preacinstit al Fecioarei, Maria a fost însoțită de o mulțime de credincioși. Iar acest drum era parcurs și în chip nevăzut de către Sfinții Îngeri, care slăveau neîncetat și se bucurau că vine Împărăteasa Cerului. Cu toate acestea, un om necredincios, văzând mulțimea de creștini și vrând să tulbure pe cei prezenți, s-a apropiat de sicriu cu gândul ca să-l răstoarne și să cadă trupul Fecioarei. Dar, s-a întâmplat o minune: când s-a atins de sicriul Maicii Domnului, mâinile i-au fost tăiate de către Sfinții Îngeri, care au pedepsit o asemenea îndrăzneală necuviincioasă. Văzând necredinciosul că mâinile i-au fost tăiate, s-a tânguit foarte mult și i-a părut rău de fapta necugetată și s-a rugat de Sfinții Apostoli să îl vindece. Sfinții Apostoli s-au rugat pentru iertarea păcatului săvârșit de către necredincios, iar mâinile i-au fost vindecate.

Iar după ce trupul Maicii a fost așezat cu mare evlavie în peștera cea nouă, săpată în piatră, s-a pecetluit mormântul. După trei zile a ajuns și Sfântul Apostol Toma, care, nu din necredință, ci din dorința de a o mai vedea măcar o singură dată pe Maica Domnului, s-a rugat de ceilalți Apostoli să-i arate locul unde au așezat trupul Fecioarei și să-i deschidă peștera pentru a o vedea. Dar, când au dat piatra la o parte, au descoperit o altă minune: trupul Maicii Domnului nu mai era în mormânt, el fiind luat de către Fiul Ei, în mod nevăzut, pentru a fi ferit de stricăciune și de atingerea celor necredincioși.

Rugătoare pentru lume

Din această cauză, Fecioara Maria nu are moaște la care să ne închinăm, dar este prezentă neîncetat lângă Fiul Ei Cel Preaiubit, stând de-a dreapta Tronului de judecată și rugându-se neîncetat pentru noi, oamenii. Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, blândeţea însăși, pururea rugătoare, apărătoarea celor mâhniţi, singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască și să le surâdă. Maica Domnului se află permanent în apropierea celor năpăstuiţi, lângă mamele și copiii agresaţi și alungaţi, lângă cei care suferă pe pat de spital sau se află în temniţă, lângă cei neputincioși. Maica Domnului este ocrotitoarea și ajutătoarea familiei creștine, a unităţii și armoniei dintre soţi și dintre părinţi și copii. De aceea, pentru noi, creștinii, Maica Domnului este ca o mamă mereu pregătită să se roage, să iubească, să ierte și să ne mijlocească rugăciunile către Dumnezeu.