Fără doar și poate, una dintre cele mai agreabile și surprinzătoare descoperiri ale unei persoane care se mută în judeţul Ilfov, lucrează aici sau care doar tranzitează judeţul, o va constitui cele câteva restaurante care funcţionează cu succes în judeţ. Ne am oprit de această dată pe DN2, în comuna Afumaţi, la restaurantul “La Nuci”.
Un restaurant mereu plin de lume
În seara de 14 februarie erau ocupate 250 de locuri din capacitatea de 180. De la poartă până la intrare erau câteva cupluri care încercau să intre, dar nu mai aveau unde. Fie sunt autocare care merg sau vin din Republica Moldova sau din Grecia, fie mașini cu numere de Brăila, Galaţi, Suceava sau Ilfov, parcarea e plină și bucătăria lucrează la foc continuu.
Bogdan Cristea, unul dintre managerii restaurantului ne spune că odată cu petrecerea de Sf. Valentin are loc și lansarea noului meniu, conceput de Andrei Bold, un bucătar care lucrează și la Mariott. “Totuși, tata este responsabil pentru ceea ce se întâmplă bun aici, este munca familiei mele de mai bine de 50 de ani și cel mai în-dreptăţit să povestească este tata, și nu eu”, spune Bogdan Cristea.
Cabana cu 6 locuri
Ajutorul în afaceri vine de multe ori din partea prietenilor și Octavian Cristea nu a fost ocolit în acest sens. Cu 6.000 de dolari împrumutaţi de la un prieten din Ame-rica, a fost înfiinţată firma împreună cu fratele, de profesie medic și un prieten. Banii au fost investiţi într o cabană de lemn cu 6 locuri, două mese, un aragaz de voiaj, un frigider și o chiuvetă cu scurgere pe afară. Cu încă un puţ, s-au terminat banii.
Întâi au vândut cafea, apoi clienţii vroiau și ceva de ronţăit și au apărut sandvișurile pregătite cu baghetă, cârnaţi și brânză. “Fratele meu, când se ducea dimineaţa la raportul de gardă la spital, mirosea numai a cârnaţi și toată lumea îl invidia că a fost la restaurant, dar el venea de la muncă.” spune Octavian Cristea.
Amenajarea grădinii printre nuci, cu bănci și mese a adus mai mulţi clienţi care doreau mai multă mâncare. Și a apărut friptura cu cartofi prăjiţi. Ciorba? A fost întâi la plic iar clienţii îngăduitori au consumat-o ceva vreme. Apoi, au vrut ciorbă adevărată. “Și uite așa am dat drumul. Atunci aveam un singur angajat și acum sunt 40 cu carte de muncă, și la bucătărie și în sală” precizează Octavian Cristea.
Prima friptură, primul Revelion
Mda, înainte de 1989 treceam mulţi dintre noi prin situaţii deosebite pe care mulţi nu le știu astăzi. Ce-mi povestește Octavian Cristea: “Noi nu am mâncat friptură acasă, poate nu vă vine să credeţi, căci, înainte de ʾ89, nevasta mea (care, din păcate nu mai e cu noi) când prindea un kilogram de carne îl făcea repede mâncare cu sos, să mâncăm o săptămână. Așa că, atunci când am început cu fripturile aici, soţia mea a pus carnea pe grătar și neștiind s-o întoarcă, a tot tras de ea și a rupt-o. Și, culmea, cel care trebuia să primească friptura este actualul patron de la Doraly. Și n-o să uit cum a venit și ne-a certat că i am dat resturi de la alţii.
Pe urmă a venit iarna și nu aveam unde să așezăm oamenii, așa că am mai extins, a venit Revelionul și aveam 130 de oameni înscriși care nu aveau unde să dan-seze și am făcut spaţiul de dans. Am săpat și am făcut pivniţa, iar am săpat și am făcut-o pe a doua, am făcut 2 fântâni. Timp de 15 ani eu nu am avut concediu, am fost zi de zi aici, munceam la fabrică, mă trezeam la 6,30 dimineaţa,la 3,30 plecam de la fabrică, treceam pe acasă, mă întindeam o jumătate de oră, fugeam repede să iau baghetele pentru sandvișuri și veneam aici. Un an de zile am mâncat în fiecare seară piure de cartofi cu polonezi”
De unde succesul?
Modest și cu bun simţ regal, Octavian Cristea spune că “La Nuci” este o reușită interesantă. “La început nici nu am vrut să aud de bucătari profeșioniști, am angajat gospodine de pe aici pentru că toată lumea vroia să mănânce ca acasă. Eu nici nu știam cum să-i conduc pe oameni pentru că dacă nu știi mai mult decât angajaţii, nu prea poţi să-i conduci. Am mers pe ideea simplă ca un client să fie primit ca acasă și să mănânce ca acasă. Totul a fost și este instinctiv, din educaţie, din viaţă, nu din cărţi. Consider că fiecare om care vine este musafirul nostru. Îi zăpăcesc pe ospătari să aibă grijă de fiecare om, căci pentru noi nu e important ce pregătire are sau cum e îmbrăcat.
Meniul? Înţeleg după această discuţie și de ce micii și ciorba de burtă sunt cele mai bine vândute produse și de unde deschiderea spre reţetele tradiţionale sau cele internaţionale. Aparent lucrurile merg de la sine într-un restaurant. Calitatea produselor și testarea în permanenţă a reţetelor, bunăvoinţa ospătarilor și iscusinţa bucăta-rilor se regăsesc întotdeauna în numărul mare de clienţi.
Toată lumea crede că m-am născut patron…
…îmi spune Octavian Cristea, seniorul familiei. “Nu e deloc așa, nu văzusem niciodată o bucătărie de restaurant înainte. E o muncă de ani de zile aici, muncă ce a început pe vremea când eram copil cu părinţi care lucrau și, astfel, eu și fratele meu eram nevoiţi să ne mai facem și singuri de mâncare. Apoi, am terminat o facultate, m-am însurat, au venit copiii, nu aveam casă căci eram intelectual. Aveam pe vremea aceea 1.400 de lei salariu iar rata la casa pe care am cumpărat-o era de 1.100 de lei. Norocul a fost că bunicul a avut aici 10.000 de metri pătraţi din care am recuperat 5.000 după 89. Tata plantase aici viţa de vie și nuci, unii au rămas și așa am avut și numele afacerii. Din vie, pe care o săpam și o legam singur, făceam vin pe care îl vindeam. Apoi, aveam un cireș amar și vindeam cireșele, am făcut taximetrie și tot așa. Copiii începuseră să crească, aveau meditaţii, trebuia să mă descurc”
