Peste 28.000 de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice au solicitat, în perioada de tranziţie 2021-2022, fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală în valoare de 2,37 de miliarde de euro, iar până în prezent au fost selectate pentru finanţare 14.364 de proiecte de investiţii, însumând 768,9 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţia a încheiat 8.474 de contracte de finanţare cu o valoare de 149,7 milioane de euro, procesul de contractare fiind în desfăşurare. Pentru decontarea investiţiilor sau achiziţiilor realizate în cadrul proiectelor contractate, precum şi pentru plăţile compensatorii acordate fermierilor, AFIR a transferat în conturile beneficiarilor 433,8 milioane de euro.
„Avem 21.708 fermieri care au solicitat fonduri europene în valoare de peste 1,5 miliarde de euro, o sumă ce reflectă nevoia de finanţare tot mai mare a investiţiilor în exploataţii agricole, pentru dezvoltarea fermelor mici şi pentru instalarea tinerilor fermieri. De asemenea, am primit şi solicitări care vizează înfiinţarea grupurilor de producători, cooperarea în sectorul agricol şi cel pomicol, dar şi decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor. În urma procesului de selecţie, AFIR a încheiat 8.065 de contracte de finanţare pentru investiţii în sectorul agricol, a căror valoare se ridică la peste 83 de milioane de euro. Pentru proiectele contractate, am reuşit să efectuăm, până în acest moment, plăţi de 58,7 milioane de euro”, a declarat directorul general al AFIR, Dorin Opreanu.
Pentru procesarea produselor agricole şi pomicole, AFIR a primit 322 de cereri în valoare de 209,8 milioane de euro, din care s-au selectat pentru finanţare 51 de proiecte, de 41,3 milioane de euro, însă procesul de contractare este în derulare.
Autoritățile locale au primit bani pentru infrastructura de acces agricolă
„În vederea finanţării infrastructurii de acces agricolă, autorităţile publice au solicitat fonduri în valoare de 156,4 milioane de euro, prin intermediul celor 161 de cereri de finanţare depuse. Dintre acestea, AFIR a selectat 59 de proiecte care însumează 55,1 milioane de euro şi a încheiat 47 de contracte de finanţare pentru drumuri agricole, în valoare de 44,2 milioane de euro. Plăţile efectuate pentru infrastructura agricolă sunt, la acest moment, de 4,4 milioane de euro”, se arată în comunicatul agenţiei de plăţi.
Până la demararea Programului Naţional Strategic 2023 – 2027 (PNS), fondurile disponibile pe durata perioadei 2021 – 2022 se ridică la 3,26 miliarde de euro, din care 2,57 miliarde contribuţia Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 692 milioane de euro, fonduri provenite din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI).
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.604