Puţine sunt localităţile care să aibă parte de contraste izbitoare între ceea ce se vede şi ceea ce este de fapt. Este şi cazul comunei Afumaţi pe lângă care mulţi din-tre noi am trecut în drumurile noastre şi care dă impresia de „urât”.  O impresie falsă indusă de spaţiile comerciale care ascund viaţa de zi cu zi a unei aşezări cu aer european.  O uimitoare viaţă ancorată în anul 2012 se desfăşoară în Afumaţi de-o parte şi de alta a celebrului DN2(E85).

L-am găsit pe primarul comunei Afumaţi, Gabriel Dumănică, într-un birou minuscul prin a cărui fereastră se uită în calcanul clădirii de alături. Ultimul punct pe agen-da de lucru este construcţia noii primării, aşa că, deocamdată, cu reportofonul pe birou l-am rugat să ne povestească ce se întâmplă în istoricul Afumaţi şi ce a schimbat de când şi a început primul mandat în 2008.

409 ajunge la Afumaţi, dar e vitală obţinerea abonamentelor

„Cea mai recentă victorie, dacă pot spune aşa, despre care şi Jurnalul de Ilfov a mai consemnat este reintroducerea liniei de autobuze a RATB. Prin contractul pe ca-re l-am semnat, întregul traseu de 12,4 km este acoperit cu autobuze moderne, dotate cu camere video şi aer condiţionat. Adevărul că monopolul liniilor de maxi-taxi era deranjant pentru afumăţeni, au fost situaţii în care unii călători nemulţumiţi de condiţiile de transport au fost coborâţi cu forţa sau şoferii au fost nerespectuoşi la adresa lor. În plus, când au scumpit biletul de la 2 la 3 lei, cei de la maxi-taxi nu s-au deranjat să facă o adresă să mă anunţe şi pe mine de această schimbare şi mări-rea a fost ca un şoc şi, în consecinţă, un impuls pentru a rezolva cu RATB-ul. Erau mici dictatori, dar cred că situaţia s-a schimbat pentru că circa 30% din fluxul de călă-tori l-a preluat autobuzul RATB. Adevărul este că am avut şi puţin noroc, autobuzele au început să vină chiar înainte de alegerile din iunie, a fost o coincidenţă fericită, deşi mulţi au crezut că este o măsură de campanie electorală. În fine, primăria subvenţionează transportul însă e nevoie să facem o campanie pentru ca afumăţenii să scoată şi abonamente. Cu toate impozitele care se adună la bugetul local reuşim să subvenţionăm linia 409, dar nu se mai poate într-o aşa măsură. Am renunţat la mul-te ca să putem plăti RATB-ul (am tăiat de pe la consultanţă, de pe la securitatea în muncă, am mai amânat lucrări pentru la anul) pentru că este o prioritate şi trebuie să rezistăm. Cred că nu ar trebui strategii separate pentru a rezolva la nivel judeţean problema transportului care, în opinia mea, ar trebui integrat cu transportul din Bucureşti. Ilfovenii lucrează în Capitală, bucureştenii lucrează în Ilfov – ce motiv mai bun pentru a avea un sistem comun de transport?” propune Gabriel Dumănică.

Străzi asfaltate „la ţară”

Am folosit intenţionat expresia „la ţară” pentru că încă mai trăim cu impresia că în lumea satului românesc, nu pot să fie străzi asfaltate. O asemenea viaţă „la ţară” şi-ar dori multă lume iar imaginile sunt mai mult decât convingătoare.

„În această după amiază vedeţi cum se toarnă asfalt pe două străzi însă trebuie să precizez că străzile sunt la gata pentru că, înainte de asfalt, s-au făcut lucrări de racordare a gospodăriilor la reţelele de apă şi canal până la limita de proprietate. Tot ce este asfalt în Afumaţi înseamnă că are apă, canal şi gaze, iar trotuarele, borduri-le şi podiştile au fost refăcute. S-au asfaltat circa 40 de străzi, mai avem 10 şi anii 2010-2011 au fost perioade de adevărat şantier în Afumaţi. Şi pentru că tot am amin-tit de gaze, vreau să vă spun că în urma discuţiilor cu presta­torul serviciilor de instalaţii de utilizare a gazelor naturale, am ajuns la o micşorare cu 30% a tarifelor de execuţie a instalaţiilor de gaze naturale şi a taxei de obţinere a autorizaţiei de construire de la 300 de lei la 11 lei, astfel că noua valoare a taxei de racordare scade de la 1500 lei la 1200 lei. Între timp, s-a terminat şi Gospodăria de Apă II de pe strada Revoluţiei care, alături de prima de pe şoseaua Ştefăneşti, asigură în permanenţă dis-tribuirea apei la o presiune constantă de 3 atmosfere.  În plus, această gospodărie II este dotată cu staţie de clorinare a apei cu concentraţie minimă de hipoclorit de sodiu şi cu grup electrogen ceea ce o face să fie una dintre cele mai moderne ale judeţului Ilfov. Dorinţa mea este ca Afumaţi să devină o localitate europeană în adevă-ratul sens al cuvântului şi să se apropie cât se poate de mult de statutul de oraş care aduce, printre altele, şi o mai mare autonomie în privinţa finanţelor.” ne explică Gabriel Dumănică.

Afumaţi, comuna cu cele mai mici impozite

Ştiut fiind faptul că bugetul local este alcătuit din veniturile realizate din taxe şi impozite, i-am solicitat primarului detalii  şi am aflat că „în Afumaţi sunt peste 200 de societăţi comerciale dar impozitul este cel mai mic, de numai 10 % ceea ce le uşurează şi lor activităţile dar ne ajută şi pe noi, ca primărie. Cotele mici de impozit se aplică, bineînţeles şi locuitorilor şi prin aceasta vreau ca toată lumea să fie mulţumită de faptul că trăieşte şi locuieşte în Afumaţi”, nuanțează primarul.

Încălzire prin panouri solare

La Afumaţi, în 2010, a început derularea proiectului ecologic „Casa Verde” finanţat 80% din fonduri de mediu şi 20 % din fonduri proprii. Deocamdată panourile au fost montate la şcoala cu clasele I-VIII şi la grădiniţa cu program prelungit, dar lucrările vor continua.

Şi spune primarul din Afumaţi: „Sunt un admirator al tehnologiilor moderne în general şi al celor ecologice în special. Începutul montării panourilor a fost, poate, ti-mid dar când am văzut că facturile sunt mai ­mici, s-a convins toată lumea de utilitatea folosirii energiilor neconvenţionale. Panourile au fost instalate pentru că am ac-cesat proiecte de cofinanţare cu fonduri europene în valoare de 8,82 miliarde lei vechi.”

Parcuri, locuri de joacă și iluminat stradal

În vizita prin comuna Afumaţi ne-am oprit câteva minute în faţa unui parc de pe strada Mihai Bravu şi Gabriel Dumănică ne-a explicat că ceea ce se vede, înseamnă 1800 mp de alei cu bănci şi spaţii ­verzi, un loc de joacă pentru copii şi o fântână arteziană, toate construite în jurul a trei copaci, dintre care nucul este elementul cen-tral. Apoi, ne-am oprit la primul parc din comuna Afumaţi, situat în apropierea statuii dedicată eroilor, la intersecţia străzii Găneasa cu DN2 şi am aflat că tot ceea ce există pe cei 500 mp se păstrează foarte bine şi nimic nu a fost stricat. De altfel, la această stare de lucruri contribuie şi faptul că pe tot teritoriul comunei este lumină în proporţie de 100% prin folosirea lămpilor economice la fiecare stâlp şi amplasarea de noi transformatoare. 

10 planuri de viitor

După vizita prin Afumaţi, presărată de strângeri de mână şi saluturi, l-am întrebat pe primarul Dumănică dacă mai are ceva de făcut.

„Nu se termină niciodată planurile şi proiectele de modernizare şi aproape că nu ştiu să vă spun care e mai urgent decât altul. Traversarea DN2 este dificilă şi de aceea există proiectul construirii a 5 pasarele pietonale. Apoi, ne trebuie neapărat sensul giratoriu din curbă, un loc periculos pentru şoferi. Trebuie să stabilim punctul de întoarcere a autobuzelor RATB care ar permite şoferilor să întoarcă fără a fi amendaţi. Ne trebuie marcaje pe carosabil şi panouri semnalizatoare în zona Monumen-tului, acolo unde este şi micul parc. Apoi, am vrea ca în vacanţa de vară 2013 să reuşim etajarea grădiniţei cu program prelungit. Pentru elevii mari sper să începem construirea complexului sportiv compus din sală de sport cu 600 locuri pe scaune şi bazin de înot de 25 m lungime. Avem, de asemenea, planurile pentru încă 3 parcuri şi consolidarea zidului istoric din deal. Nu în ultimul rând, mă gândesc şi la finalizarea noii clădiri a primăriei, însă o las mereu la urmă deşi avem toate proiectele şi aprobările necesare” spune primarul arătându-ne planurile pe computer.

După 4 ore în comună…

Spaţiul tipografic este insuficient şi de aceea nu am mai detaliat subiectul primului buletin de identitate emis la Afumaţi, al gazonului sintetic de la terenul de sport, al reabilitării dispensarului uman, al sterilizării câinilor fără stăpân, al staţiei de epurare cu bani europeni, al investiţiilor în Clubul Sportiv. Mai sunt şi aspecte neplăcute legate de imposibilitatea de a avea mai ­mulţi politişti şi de a angaja personal la primărie. Ne-a surprins, însă,  în mod plăcut preocuparea primarului pentru istoria locali-tăţii în care s-a născut şi dorinţa de a valorifica turistic puţinele urme ale înaintaşilor, Radu de la Afumaţi şi stolnicul Constantin Cantacuzino. Vă spuneam la început: comuna Afumaţi, cea reală nu este cea care se vede rapid când o tranzităm. Se lăsase seara şi noi eram tot prin Afumaţi bucurându-ne pe străzile luminate că diferenţe-le între sat şi oraş se diminuează inteligent prin armonizarea a tot ceea ce este vechi şi nou, chiar foarte nou. Fain!


Școala, o prioritate

Comuna Afumaţi are 4 școli și 4 grădiniţe la o populaţie de 7500 de locuitori și în circuitul nostru prin comună, imediat cum am ajuns la o școală, copiii l-au recunos-cut pe primar salutându-l cu drăgălășenia specifică vârstei lor.

„Una dintre cele mai mari dorinţe ale mele de când am fost ales este ca toţi copiii din comună să aibe cele mai bune condiţii de a se dezvolta. Toate ce înseamnă școală și grădiniţă în Afumaţi a fost complet refăcut și utilat la standarde moderne. Grădiniţa cu program prelungit unde sunt 3 grupe de copii este deja neîncăpătoare și de aceea avem un proiect pentru a o etaja în 2013. Copiii au parte de cele mai bune condiţii iar părinţii nu trebuie să plătească decât 12 lei pe zi pentru mâncare. Restul este suportat de primărie.

Școala Mare (cu clasele V-VIII) oferă condiţii de învăţătură pentru 250 de copii care au drept profesori numai cadre didactice calificate. Știu de la directoarea școlii, Izabela Pena, că din 62 de copii, la liceu au intrat 60 de elevi. Ne-am preocupat de tot ce înseamnă siguranţa elevilor și s-a cumpărat un autobuz al școlii care este gra-tuit. Apoi, s-au montat cemere de supraveghere și un sistem audio la școala Mare. Există un sistem pilot de predare, format din laptopuri și video proiectoare și, trebuie să vă spun că, la inspecţia de anul trecut, făcută de Ministerul Educaţiei în toate școlile din judeţ, școlile din Afumaţi au obţint calificative maxime, confirmând hotărârile luate de noi” spune Gabriel Dumănică.