La Bragadiru
Peste 72% din pachetele cu alimente au fost împărţite în trei zile, de la sosire
Joi, 15 ianuarie, au sosit şi la Bragadiru ajutoarele alimentare pentru anul 2014. Finanţarea e asigurată din fonduri UE, prin Programul Operaţional de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (POAD). Cutiile cu alimente au fost depozitate la parterul Casei de Cultură „Mihai Eminescu”. Tot aici, imediat, în dimineaţa zilei următoare, la ora 9:00, a început înmânarea lor. Cui? Tuturor celor înscrişi pe listele întocmite din vreme. Adică cei care au primit acasă cupoanele emise de Guvern. Oraşul fusese împânzit cu anunţuri despre când şi cum va decurge distribuirea pachetelor, ce documente le sunt necesare celor care au dreptul legal de primire a lor.
Fără întârzâiere, din dispoziţia edilului şef al localităţii – primarul Vasile Cimpoeru – au fost constituite echipele care să se ocupe de această operaţiune. Administratorul public al oraşului, Niculina Maria Ţane, a răspuns de organizarea lucrului, asistată de angajaţii primăriei: Aurelia Terţiu, Marian Gheorghe – consilieri; Ion Şchiopu, Daniel Cristea – referenţi; Vasile Paraschiv şi Ion Andrei – muncitori. Iar angajaţii firmei de pază internă şi externă („Şoimii Grand Security”) au fost prezenţi pentru păstrarea ordinii. Nu a fost nevoie de intervenţia lor, pentru că totul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii, fără niciun incident, pe toată durata distribuirii cutiilor cu ajutoare.
România, pe locul II al săracilor Europei
În lumea modernă, sărăcia e o calamitate, un flagel. Despre dezastrele ei se cunosc o groază de detalii. Cine răspunde de îndreptarea lucrurilor? Politicile guvernamentale publice, ale statului. În casa Uniunii Europene, sărăcia e analizată pe toate feţele. Iar ultimele statistici arată că ţara noastră ocupă un ruşinos loc II, după Bulgaria, privind riscul traiului în mizerie şi a excluziunii (excluderii) sociale. Peste 40% din populaţia noastră e afectată de această nenorocire. În cifre reale, asta înseamnă un număr de 8,6 milioane de locuitori.
Dar să revenim la lucrurile bune.
1.455 de cutii cu alimente
Atâtea au fost repartizate oraşului Bragadiru, pentru cei 556 de oameni, aflaţi în categoriile celor mai defavorizate persoane, înscrise pe liste. Fiecare beneficiar a primit câte două cutii. Vineri şi sâmbătă (16-17 ianuarie), pachetele fuseseră înmânate pentru 60% dintre aceştia.
„În fiecare zi, cu excepţia duminicii, am lucrat între orele 9 şi 13. Sper ca în câteva zile să terminăm toată treaba. Tabelele cu cei care au deptul legal la aceste ajutoare le-am primit de la Guvern, prin Prefectura judeţului Ilfov.
Pentru cei omişi, cum ar fi cazul celor cu handicap, avem obligaţia să facem liste suplimentare, cu dovada actelor că se încadrează în prevederile legale şi să intre în posesia ajutoarelor. După distribuirea pentru cei din tabelele iniţiale, le vom înmâna şi celorlalţi, până la zero”, a spus Niculina Ţane.
Cine sunt beneficiarii legali ai pachetelor cu alimente
Iată care sunt categoriile de persoane cele mai defavorizate – ca destinatari finali în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE), nr. 223/2014. Veniturile oricărora dintre ele lor nu trebuie să depăşească suma de 400 lei, lunar:
a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat.
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
c) şomerii cu indemnizaţie de şomaj şi cei înregistraţi, dar care nu beneficiază de indemnizaţie;
d) pensionarii cu pensii cumulate din sistemul public, sau cu indemnizaţia socială;
e) persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii;
g) invalizi de război, veterani şi văduve de război, prizonieri, cei persecutaţi şi deportaţi de regimul comunist, luptători revoluţionari din decembrie ’89, artişti liber-profesionişti – la fel, toţi, cu venituri de sub 400 lei/lună.
Marius Apostol – Eroul din Afganistan
„Arată-mi un erou şi-ţi voi scrie o tragedie”, afirma F. Scott Fizgerald, unul dintre cei mai mari scriitori americani, ai secolului XX.
E şi povestea vieţii plutonierului-adjutant Marius Apostol, pe care l-am întâlnit sâmbătă, 17 ianuarie, la distribuirea coletelor cu alimente. Locuieşte în Bragadiru.
A luptat pe şase teatre de operaţiuni militare, la Sarajevo, Kosovo, Irak şi în două misiuni în Afganistan (2008 şi 2011).
E eroul rănit la data de 1 mai 2011, cu puţin timp înainte de lichidarea lui Osama Bin Laden. S-a întâmplat pe când executa o misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia afgană Zabul. Explozia unui dispozitiv improvizat al insurgenţilor a aruncat în aer autovehiculul de tip MRAP, în care se afla, împreună cu alţi patru militari.
După atentat, a intrat în comă. A fost operat de 9 ori pe craniu, la coloana vertebrală şi la picior, în spitale din Germania. Aproape doi ani, ele i-au fost „casa”, unde s-a zbătut între viaţă şi moarte. Are 17 decoraţii.
Cetăţean de Onoare al oraşului
Primarul Vasile Cimpoeru i-a oferit acest titlu, toamna trecută într-o frumoasă şi meritorie ceremonie.
Marius Apostol e preşedintele ales al „Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, din teatrele de operaţiuni Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan”, care numără peste 1.000 de membri.
Îl veţi cunoaşte cât de curând, într-un articol separat, dedicat lui şi eroilor noştri militari.