Secția de votare nr. 166 a fost amenajată la Școala Olteni din comuna Clinceni, iar aici, potrivit declarației președintelui Camelia Gheorghe votaseră, până la ora 16.00, circa 800 de alegători, pe lista permanentă și liste suplimentare.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 478
Secțiile 165 și 167 s-au organizat la Liceul cu profil sportiv din Clinceni. Parcarea din
afara liceului era înțesată de mașini, iar curtea școlii a fost supravegheată atent de forțele
de ordine. Pentru că, pe stadion, se desfășura meciul de fotbal dintre Clinceni și Dinamo. În
paralel cu acesta, așadar, se vota într-o atmosferă calmă și într-un flux constant. Gabriela
Elena Beldiman, președintele secției 165 ne-a declarat că aici votaseră, până la ora 15.00,
circa 350 de persoane pe lista permanentă și aproximativ 160 pe suplimentară. La secția de votare nr. 167, ale cărei ferestre dădeau chiar deasupra peluzei stadionului, plin de suporterii celor două echipe competitoare, atmosfera era, de asemenea, calmă. Președintele Alexandru Gheorghe ne-a comunicat că nu au fost semnalate niciun fel de incidente neplăcute și, până la ora 15.00, aici votaseră circa 530 de alegători, pe lista
permanentă și pe suplimentară.