Potrivit unui document publicat pe site-ul MADR, au fost aprobate cantitățile de motorină determinate la plată și nedecontate de către APIA, aferente perioadei 1 aprilie 2019 – 30 septembrie 2019, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare.
Potrivit documentului citat, cantitățile totale de motorină sunt de 215.843.683,599 litri, valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 409.218.608,00 lei.
Suma prevăzută asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,8959 lei/litru. Plățile se fac pentru sectorul vegetal, sectorul zootehnic și sectorul îmbunătățiri funciare.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.488