Artrita reumatoidă și durerile lombare îngrădesc din ce în ce mai mult accesul angajaților pe piața muncii din România. Anual, circa 30% dintre salariați se plâng de dureri la nivelul mâinilor, gâtului și umerilor, în timp ce 40% susțin că au dureri de spate cauzate de locul de muncă. „Deși persoanele care suferă de aceste afecţiuni sunt în continuare capabile să fie foarte productive la locul de muncă, prea multe dintre ele părăsesc prematur piaţa muncii din cauza problemelor de sănătate”, atenționează dr. Cătălin Codreanu, președintele Ligii Române contra Reumatismului.