În perioada 18-24 noiembrie 2012, Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, la nivel național, o amplă acțiune de verificare a respec-tării normelor legale privind comercializarea lichidului antigel și a celui de spălat parbrize. Controlul a dat la iveală un fapt îngrijorător: mai mult de jumătate din produ-sele de pe piață sunt contrafăcute!

Acțiunea a vizat 645 de operatori economici din toată țara. La mai bine de jumătate dintre aceștia, mai exact în cazul a 347 de comercianți de astfel de produse, au fost depistate abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor cu abateri s-a situat în jurul sumei de 270 de mii de lei. Cu această ocazie au fost prelevate probe din produsele respective pentru analizarea parametrilor inscripționați pe etichetă. În urma analizelor efectuate la CNIEP Larex s-a constatat că, în cazul a 80% din produsele prelevate, parametrii deter­minați nu corespund cu cei de pe etichetă. În general, s-au mai constatat și alte abateri, cum ar fi: sisteme de închidere a ambalajelor neetanșe, ambalaje deteriorate, lipsa unor inscripționări care să avertizeze în privința toxicității produselor, lipsa numelor producătorului sau a furnizorului, precum și a datelor de contact ale acestora, lipsa denumirii chimice a substanțelor periculoase, inexistența certificării RAR, neafișarea prețurilor etc. În urma acestor controale, s au aplicat 387 de sancțiuni, din care 231 au fost avertismente și 156 – amenzi contravenționale. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la suma de 523.750 de lei. Totodată, s au dispus 202 de măsuri de oprire temporară și 24 de oprire definitivă de la vânzare pentru produse în valoare de 13.878 de lei.

Președintele ANPC, Bogdan Cristian Nica, ­face următoarele recomandări consumatorilor:

 achiziționați lichid antigel și lichid de spălare parbrize numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care veți avea nevoie în cazul unor eventuale reclamații;

 faceți operaţia de schimb a lichidului antigel numai în service-uri autorizate; 

 cumpărați și utilizați lichidul antigel recomandat de producător sau unul echivalent tehnic, conform cărţii tehnice a autovehiculului;

 trebuie să știți că ambalajul trebuie să conţină datele producătorului, importatorului sau distribuitorului (nu­mele sau denumirea comercială ori marca de comerţ, adresa completă și numărul de telefon);

 citiți instrucţiunile de utilizare, frazele de risc (aten­ţio­nările de evitare a anumitor pericole) și frazele de prudenţă (măsurile de precauţie speciale) și respectați le;

 evitați cumpărarea de produse în ambalaje similare cu cele utilizate pentru produse alimentare, hrană pentru animale, produse medicinale sau cosmetice;

 nu lăsați produsele la îndemâna copiilor.