Reprezentanții Crucii Roșii Ilfov sunt solidari cu suferința victimelor carnagiului din Clubul Colectiv, din inima Capitalei. Ei fac apel către toți cei care pot să întindă o mână de ajutor răniților și familiilor acestora, să doneze orice sumă, oricât de mică sau să meargă la centrele de transfuzii să doneze sânge.

Dedicați salvării de vieți în orice clipă și în orice împrejurare, voluntarii și specialiștii Crucii Roșii Ilfov, se mobilizează să ajute tinerii care au ars de vii în infernul din clubul groazei, din seara zilei de 30 octombrie.

“Crucea Roșie Ilfov se alătură campaniei “Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranță!”, inițiată de Pro TV și demarată cu sprijinul Societății Naționale de Cruce Roșie din România. Invităm oamenii să sprijine financiar, material sau prin donarea de sânge, victimele care au supraviețuit incendiului, familiile acestora și spitalele în care sunt tratați. În fiecare moment de cumpănă, românii au dat dovadă de solidaritate și s-au unit pentru a depăși orice obstacol. Și am dovedit că se poate. Dar, mai mult, am arătat mereu că nouă ne pasă!  În aceste momente delicate, când cei internați se luptă pentru a depăși barierele critice, românii sunt invitați să-și dovedească încă o dată sprijinul și să demonstreze că niciun obstacol nu este prea mare în fața solidarității noastre. Împreună întindem o mână celor care au viitorul în față! Împreună vindecăm răni. Fiecare sprijin contează! Nouă ne   pasă.  Împreună dăruim speranță!”, spune Niculae Mihalache, directorul Crucii Roșii Filiala Ilfov.

 

* Aici puteți dona bani… 

Cei interesați pot face donații online pe site-ul Crucii Roșii Române (www.crucearosie.ro) sau prin transfer bancar la unul dintre conturile deschise de Crucea Roșie Română la BRD, agenția Piața Romană: 

 RO22BRDE410SV18508914100 EUR

 RO37BRDE410SV81385954100 USD

 RO36BRDE410SV29647144100 LEI

…și aici puteți dona sânge!

Dacă doriți să donați sânge, mergeți la unul din următoarele centre din București:

 

– Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București, din str. Constantin Caracaș nr. 2, sector 1, zona Piața Victoriei;
– Spitalul Municipal (Universitar) din Splaiul Independenței nr. 169, zona metrou Eroilor;
– Spitalul de Urgență Floreasca, din Calea Floreasca nr. 8, sector 1, zona Floreasca/Dorobanți;
– Spitalul Militar, din str. Calea Plevnei nr. 134, sector 1 (100 m distanță de Gara de Nord);
– Spitalul Fundeni, din șos. Fundeni nr. 258, sector 2.