Acasă o așteaptă un copilaș de numai patru ani

Irina Tătaru, unul dintre polițiștii care au dat dovadă de profesionalism în întreaga carieră, are nevoie acum de ajutorul nostru, al tuturor. La numai 33 de ani, Irina, mamă a unui băiețel de patru ani, luptă cu o boală extrem de gravă, care îi poate curma viața în orice moment.

 

Ofițer în cadrul Serviciului de Investigare a Crimelor Economice din cadrul Inspectoratului Ju­de­țean de Poliție Ilfov, Irina Tătaru, a avut rezultate foarte bune în activitatea profesională, salvând mulți oameni prin munca sa nobilă. Acum însă, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale și așteaptă ca alții să-și îndrepte fața spre ea și să-i întindă o mână de ajutor. În urma unor investigații clinice, medicii i-au pus un diagnostic terifiant: tumoră ovariană cu evoluție imprevizibilă, de tip „SD algic pelvian”. Pentru a-i salva viața, medicii au operat-o de urgență, dar boala a recidivat. Singura ei șansă de supraviețuire o constituie o acum, intervenție chirurgicală complexă. Dar, cum boala nu cunoaște regula timpului, operația trebuie efectuată într-un timp cât mai scurt. De parcă nu ar fi suficiente durerea, spaima, disperarea și neputința, orice întârziere a acestui act medical îi poate pune viața în pericol. „Nu vreau decât să trăiesc, să-mi cresc copilul și să pot munci în continuare. Este o datorie pe care mi-am luat-o. Și aceea de om al legii și aceea de mamă. Nu pot să mă gândesc că micuțul meu ar putea crește orfan”, spune cu ochii în lacrimi, tânăra mamă care speră, îndură și luptă până la capăt.

La cumpăna vieții, sufletul bun și speranța își dau mâna  

Intervenția chirurgicală de care depinde viața Irinei, poate fi realizată doar într-o clinică de specialitate din străinătate. Iar costurile acesteia și a tratamentului care se impune post-operator sunt extrem de costisitoare din punct de vedere financiar, iar familia ei nu și le permit. De aceea are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Haideți să ne dăm mâna pentru o cauză nobilă! Să o salvăm pe Irina! Să o ajutăm să-și strângă băiețelul la piept în continuare, să-i transofrmăm lacrimile de tristețe în lacrimi de bucurie!

Ce putem face ca să o ajutăm pe Irina Tătaru?

Putem dona bani. Ori­ce sumă pe care o depunem, oricât de mică ar fi, ar putea face diferența dintre viața și moartea acestei mame tinere. „Printr-un gest de solidaritate, absolut necesar in aceste momente de cumpana pentru colega noastra, putem contribui la strangerea sumei necesare reprezentand costul tratamentului de specialitate in vederea unei posibile noi interventii chirurgicale medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov. Banii se depun într-un cont bancar deschis pe numele tinerei, Tătaru Irina, la Banca Raiffeisen. Contul este: RO89RZBR0000060009913646.