Crescătorii de animale care doresc să acceseze credite bancare pot primi, începând din 8 august, adeverinţe din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Potrivit unui comunicat al instituţiei, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2022, a Cererii unice de plată pentru schemele de ajutoare naţionale tranzitorii şi/sau sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi numărul de animale confirmate în urma efectuării unui prim control administrativ.
Totodată, prin adeverinţă se confirmă că fermierul, la data emiterii acesteia, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schemele din sectorul zootehnic şi că acesta îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cuantumurile înscrise în convențiile bancare
Cuantumurile înscrise în convenţii sunt următoarele:
● Ajutorul Naţional Tranzitoriu în sectorul lapte – schema decuplată de producţie, specia bovine – de 61,25 lei/ tonă;
● Ajutorul Naţional Tranzitoriu în sectorul carne – schema decuplată de producţie, specia bovine – de 213,20 lei/cap;
● Ajutorul Naţional Tranzitoriu speciile ovine/caprine – schema cuplată de producţie – de 15,21 lei/cap;
● Sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte – 510,10 lei/tonă;
● Sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne – 824,60 lei/cap;
● Sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 1.159,00 lei/tonă;
● Sprijin cuplat viermi de mătase – 289,40 lei/kg gogoşi;
● Sprijin cuplat categoria ovine/caprine – 54,61 lei/cap.
Conform prevederilor Convenţiei, dobânda aferentă contractului de finanţare pentru beneficiarii sprijinului acordat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este de RON-ROBOR la şase luni + maximum 2%.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor. Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituţiei.
Peste 79 de milioane de euro de la CE pentru plățile APIA
Comisia Europeană a rambursat României suma de 79,06 milioane de euro, care reprezintă cheltuielile efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în iunie 2022.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cheltuielile sunt aferente plăţilor directe şi au fost plătite fermierilor.
APIA continuă autorizarea la plată, în conformitate cu termenele prevăzute în regulamentele comunitare şi în legislaţia naţională în vigoare, precizează MADR.
Articol apărut în ediția print a jurnalul de Ilfov, nr.612