APIA informează că se pot depune cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 516, ediția print
Cuantumul ajutorului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă, iar valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a a.000 euro. Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăseşte în OUG. nr 149/27.08.2020 şi poate fi descărcat de pe site-ul APIA. Cererea de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative se depun la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, iar în situaţia în care deţin mai multe exploataţii, la centrul judeţean APIA pe raza căruia au sediul social sau îşi au domiciliul, după caz. Cererea de solicitare a ajutorului de stat şi documentele justificative se pot transmite şi prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail, cu condiţia asumării prin semnătură pe fiecare pagină a documentului transmis.
Criterii de eligibilitate
Beneficiarii sunt crescători care deţin animale din specia bovine, respectiv întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, persoane fizice, după caz, precum şi persoane juridice.
Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate respectiv: să deţină minimum 91 capete femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE în exploataţii cu cod ANSVSA la data de 1 iulie 2020; femela din specia bovină să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020; să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19 (2020/C91I/01); să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau faliment, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019 sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat trebuie însoţită de copie de pe B.I./C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, registrul exploataţiei emis de operatorul Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor din care rezultă efectivul de bovine deţinut la data 1 iulie 2020, pentru exploataţia/exploataţiile cu cod atribuit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, înscrisă/e în cerere şi coordonate bancare/trezorerie.