Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud împreună cu lucrătorii Gărzii de Coastă, acţionând în baza atribuţiilor de serviciu, au procedat la efectuarea controlului asupra mărfurilor dintr-un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în satul Afumaţi, comuna Afumaţi, din Ilfov.

În urma efectuării controlului fizic s-au găsit 213.600 de bucăţi articole de party (pahare din hârtie, farfurii carton, şerveţele de hârtie, măşti, suflători, coifuri de carton, baloane),  pentru copii, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca combinată DISNEY – Frozen, Mickey Mouse, Donald Duck, Winnie the Pooh, Cars etc.

Pentru mărfurile menţionate anterior a fost demarată procedura prevăzută de Regulamentul UE nr. 608/2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale.

Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale a fost stabilită la circa 160.000 euro.