Odată cu începutul noului an școlar, Asociația „Șansa Ta” s-a gândit și la copiii defavorizați din orașul Buftea, ai căror părinți nu au posibilități materiale pentru a le oferi acestora toate cele necesare pentru a merge la școală. Astfel, asociația amintită a dăruit acestor copii ghiozdane și rechizite, pentru al patrulea an consecutiv.

Asociația „Șansa Ta” a fost înființată în anul 2011, cu scopul de a oferi o șansă, așa cum îi spune și numele, copiilor și tinerilor cu posibilități materiale reduse. Președintele asociației, Gabriel Ciobotaru, ne-a vorbit despre programele și proiectele aflate în derulare, printre care se numără și cel de la Buftea la care am fost prezenți. „Anul acesta, avem în curs de derulare 8 proiecte, cum ar fi cele pentru copiii străzii, pentru educație – rechizite pentru viitorul tău, „Zâmbetul din cutie”, programul „O șansă caldă”, prin care oferim mâncare caldă copiilor străzii – numai în Buftea avem circa 100 de astfel de copii de care avem grijă și altele. Astăzi, vom oferi unui număr de 150 de elevi din cele patru școli din Buftea ghiozdane și rechizite, pe lângă alte 250, pe care le-am dăruit anterior. Este o inițiativă prin care încercăm să reducem cât mai mult rata abandonului școlar din cauza condițiilor materiale precare cu care se confruntă copiii și familiile acestora, din Buftea. Doresc să le mulțumesc reprezentanților lanțului de hipermarketuri Kaufland, care ne-au sprijinit în această acțiune”, ne-a spus Gabriel Ciobotaru. Iar bucuria copiilor și a părinților lor sosiți la sediul fostei primării din Buftea să primească ghiozdanele și rechizitele pe care voluntarii asociației, Maria Cuzmenco, Alexandru Dincă, Ionuț Stoianovici și, bineînțeles, președintele asociației, Gabriel Ciobotaru s-au străduit să le pregătească pentru elevii bufteni, a fost nespus de mare. În fiecare ghiozdan, copii au găsit caiete tip 2, caiete de română, de matematică, de desen, de muzică, acuarele, creioane colorate, stilouri, orar, gume și ascuțitori, lucruri pe care unii dintre ei cu greu și le-ar fi putut permite. O inițiativă demnă de a fi salutată, pe care Asociația „Șansa Ta” o va repeta an de an, așa cum ne-a declarat Gabriel Ciobotaru.