Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar-veterinar Jucării periculoase, cu marcaj CE falsificat
Ultima dintre reuniunile Colegiului Prefectural Ilfov din 2019 și prima condusă de noul prefect, Daniel Zamfir, a avut loc pe 19 decembrie, discuțiile fiind legate de modul de supraveghere a pieţei de produse şi servicii în perioada Sărbătorilor de iarnă, precum și de realizarea Planurilor de Măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul acestora.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 482, ediția print
Dr. Veronica Brumaru, director executiv al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Ilfov, a vorbit despre o serie de măsuri specifice luate în această perioadă, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare sau răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA). Spre exemplu, s-au intensificat controalele sanitare veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de porc și alte alimente de origine animală, destinate consumului uman. Sau despre faptul că, până pe 7 ianuarie 2020, la DSVSA Ilfov și la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor se asigură permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, aici fiind afișate programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte cu privire la nerespectarea normelor sanitar-veterinare. De asemenea, sunt afișate locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spp, în carnea de porc.
Porcii se sacrifică în gospodării doar pentru consum propriu
Legat de prevenirea răspândirii PPA, și aici se intensifică controalele și se monitorizează atent circulația porcinelor vii destinate sacrificării, pe întregul traseu de la ferme/exploatații de porcine către abatoarele autorizate sanitar-veterinar, a cărnii de porc și a produselor obținute din carne de porc, sau care conțin carne de porc. S-a reamintit că este interzisă tăierea porcilor în scopul comercializării cărnii în alte locuri sau spații decât cele autorizate sanitar-veterinar! Iar transportul porcilor vii trebuie efectuat numai cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, animalele fiind însoțite de certificate veterinare care să ateste sănătatea acestora, precum și documentele care să cuprindă informații despre lanțul alimentar, formulare de mișcare și avize interjudețene. Porcii pot fi sacrificați în gospodărie doar pentru consum în interiorul acelei gospodării, nu pentru comercializare! Dacă, totuși, produse din porc ies din gospodăria respectivă, acestea trebuie să fie într-o cantitate limitată, cât să se aprecieze că reprezintă necesarul de consum al unei familii în perioada Sărbătorilor de iarnă!
Poliția e vigilentă!
În continuare, șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, Doru Marius Iacobuș, a prezentat sinteza activităților stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Ilfov pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul sezonului rece şi al Sărbătorilor de iarnă 2019-2020. Planul de măsuri generale și specifice cuprinde mai multe paliere. Foarte pe scurt, pe linie de ”ordine publică” s-a făcut referire la cooperarea cu jandarmii ilfoveni şi cu Poliţia Locală în vederea eficientizării dispozitivelor de siguranţă publică prin mărirea numărului de patrule mixte pentru prevenirea infracţionalităţii stradale pe raza orașelor și comunelor, cu accent pe misiunile de patrulare în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe etc.). Sau, pregătirea antivictimală a persoanelor vârstnice care locuiesc singure sau în case izolate, precum şi identificarea familiilor ai căror membri sosesc din străinătate pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă şi cunoaşterea relaţiilor dintre aceştia, în scopul prevenirii producerii unor evenimente cu consecinţe grave (ex. infracţiuni comise cu violenţă între soţi sau rude pe fondul geloziei, proceselor civile aflate în derulare etc.).
Pe linie de ”siguranță rutieră”, câteva măsuri amintite se referă la analizarea permanentă a dinamicii traficului rutier şi organizarea de acţiuni punctuale pentru eliminarea factorilor de risc identificaţi, informarea permanentă a participanţilor la trafic cu privire la condiţiile meteo-rutiere de deplasare, suplimentarea numărului patrulelor de poliţie, pe timp de zi şi noapte, de regulă în zonele şi pe arterele intens circulate, în raport de evoluţia situaţiei operative etc.
Pe linie de ”arme, explozivi și substanțe periculoase”, se execută controale încrucişate la societăţile comerciale implicate în operațiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, în vederea stabilirii legalităţii activităților derulate, destinaţiei finale a articolelor pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora, iar pe linia ”investigațiilor criminale”, s-a vorbit, de asemenea, de intensificarea activităţilor specifice în zonele şi mediile pretabile comiterii de furturi şi tâlhării, de intensificarea activităţilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor comise cu violenţă în zona barurilor, cluburilor, locurilor de cazare, precum şi monitorizarea stărilor conflictuale sau a grupurilor de infractori aflaţi în evidenţă cu furturi din locuinţe, care pot acţiona în lipsa proprietarilor/chiriaşilor de la domiciliu.
Nu în ultimul rând, pe linia ”de investigare a criminalității economice”, se urmărește identificarea şi verificarea agenţilor economici din marile complexe comerciale, precum și din pieţele şi târgurile în care se desfăşoară activităţi comerciale nelegale cu: mărfuri alimentare, băuturi alcoolice şi ţigări sau obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă.
Mare atenție la jucăriile cumpărate – ”e moda falsificării marcajului CE”!
Sorin Ionescu, comisar șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov, a făcut referire, printre altele, la demararea verificărilor legate de ”siguranța jucăriilor”, inclusiv în comerțul online. La mulți operatori economici controlați s-au constatat abateri pornind de la lipsa indicării pe corpul jucăriilor sau pe ambalaj sau în documentele însoțitoare a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, dar și a adresei la care aceștia pot fi contactați. Apoi, abateri privind menționarea numărului unic de înregistrare pe jucărie (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare), pe ambalaj sau în documentele însoțitoare, sau comercializarea diverselor categorii de jucării, fără a avea aplicat marcajul European de conformitate CE pe jucărie pe eticheta atașată aplicată sau pe ambalaj. S-au mai constatat abateri privind cerințele generale de siguranță (lipsa avertismentelor generale de vârstă, a avertismentelor specifice și a indicațiilor privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum și a instrucțiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba română).
Din 16.12.2019, a fost demarată și o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea ghirlandelor și ornamentelor luminoase. Se acționează în special în zona Dragonul Roșu-Dobroești și Doraly – Afumați și s-au contatat deja deficiențe. Spre exemplu, firele instalațiilor de pom sunt foarte proaste, se supraîncălzesc, se topesc ușor și se pot produce, astfel, incendii.