APIA informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR, al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol şi prevenirea poluării atmosferei, prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi resturilor vegetale, precum şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente”, se spune în comunicatul Agenției.
Fermierii vor fi sancționați!
Agricultorii care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vrejuri de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare, precum şi vegetaţia pajiştilor permanente, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor.
Pentru agricultorii care nu respectă condiţia GAEC 6.2 se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi şi al măsurilor de sprijin, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă. Ca urmare a numărului mare de incendieri din anii precedenți, ca măsură de prevenire şi combatere a fenomenului, APIA a luat decizia ca nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate să fie încadrată la gravitate mare şi să i fie atribuită sancţiunea maximă în acest sens, potrivit Regulamentului UE nr. 1306/2013 și a Ordinului MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016.
APIA, Garda de Mediu și ISU monitorizează situația
Prin protocolul încheiat de APIA cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este monitorizată respectarea de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.361