Compania aeriană low cost Wizz Air nu va mai percepe un tarif adiţional pentru bagajul mare de mână, cu dimensiunile de 55x40x23cm, adus la bordul aeronavelor sale, pe oricare dintre zborurile companiei, începând cu 29 octombrie 2017, potrivit unui comunicat al companiei.
Modificarea reprezintă o creştere cu 50% a volumului bagajului în comparaţie cu dimensiunea anterioară acceptată gratuit la bordul aeronavelor, precizează Wizz Air.
”Pasagerii care vor călători începând din 29 octombrie şi care au plătit deja taxa pentru bagajul mare de mână direct prin canalele Wizz Air vor primi ramburs 120% din preţul plătit, în conturile lor Wizz”, menţionează compania.
Compania aeriană mai lansează un nou serviciu pentru pasageri numit WIZZ Priority care include prioritate la îmbarcare, pasagerii putând lua cu ei la bord încă un bagaj mic de mână (cu dimensiuni maxime de 40x30x18 cm) şi o garanţie, valabilă din 29 octombrie, potrivit căreia bagajul mare de mână se poate lua la bordul aeronavelor (garanţia este, de asemenea, valabilă şi pentru pasagerii care şi-au achiziţionat Wizz Go, Wizz Plus şi Wizz Privilege Pass).