Liberalul Ludovic Orban, candidat la funcția de președinte al PNL, a precizat că banii pe care Guvernul îi va da primăriilor pentru finanțarea unor obiective de investiții locale ar trebui distribuiți după criterii obiective, transparente, în funcție de ponderea politică pe care o deține fiecare formațiune politică, în caz contrar liberalii urmând să atace în instanță deciziile Ministrului Dezvoltării prin care sunt stabilite localitățile ce vor beneficia de finanțări.

Articol apărut în nr. 344 al Jurnalului de Ilfov, ediția print

Orban a precizat că din statisticile pe care PNL le deține, după 2012, majoritatea banilor alocați în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și din fondul de rezervă au mers către primării conduse de social-democrați. ”Trebuie să vă spun că din datele pe care le avem la nivel național (…), actualul partid de guvernământ, care a fost la guvernare și înainte, după 2012, la nivel național a direcționat banii de investiții din PNDL și din fondul de rezervă al Guvernului (…) aproximativ 85% din resurse către primarii PSD sau către primarii care au trecut în PSD prin intermediul Ordonanței 55. (…) Este o gravă încălcare a unor principii fundamentale în societate – egalitate în fața legii. Nu este normal să discriminezi cetățenii din localitățile conduse de primari care nu aparțin PSD și să aloci banii publici numai către localitățile PSD. Banii de la bugetul de stat nu sunt banii lui Dragnea și Shhaideh, nu i-au adus de acasă, ci sunt banii fiecărui cetățean care a plătit taxe și impozite și acești bani trebuie să se reflecte în îmbunătățirea vieții în toate comunitățile locale din România”, a declarat prim-vicepreședintele PNL. Acesta a adăugat că PNL somează Guvernul să aloce banii, în cadrul PNDL, după criterii obiective și transparente. Dacă acestă solicitare nu este respectată, modul de repartizare a sumelor ar putea fi contestat în intanță.