În contextul alertei de coronavirus, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Bragadiru s-a întrunit în ședință de urgență luni, 16 martie. Astfel, s-a aprobat dezinfecția tuturor imobilelor publice sau private ale orașului, a tuturor parcurilor, a locurilor de joacă și a tuturor scărilor de bloc.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 493, ediția print

De asemenea, s-a mai aprobat închiderea creșelor și afterschool-urilor de pe raza orașului, până la data 22 martie, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția situației. Trebuie știut și faptul că Primăria Bragadiru nu se închide, dar serviciile și birourile din cadrul acestei instituții și ale Direcției de Asistență Socială își restrâng activitatea. Prin urmare, accesul în toate instituțiile va fi restricționat în perioada următoare, fiind permis doar în situații de urgență. Cererile, petițiile și oricare alte documente se transmit prin e-mail la adresa registratura@primariabragadiru.ro sau prin serviciile poștale.   Serviciul de Impozite și Taxe și Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Populației vor funcționa în zilele de marți și joi, între orele 8.00 – 13.00. Casieria va funcționa de luni până vineri, între orele 8.00 – 13.00. Măsurile sunt valabile până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire. La nevoie, localnicii pot cere informații angajaților instituției, sunând la 021/448.07.95.

Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru îndeamnă oamenii să rămână calmi chiar și în fața acestei situații de criză și să se informeze numai din surse sigure. Edilul dă asigurări că autoritățile locale fac toate efoturile pentru a proteja localnicii. “Vă asigur că vom face tot ce este omenește posibil pentru a proteja comunitatea noastră, fiecare cetățean în parte. Demersurile noastre au însă nevoie de sprijinul dvs.! Vă rog să respectați măsurile dispuse de autoritatea locală și de autoritățile naționale! Vă rog să respectați regulile cu privire la igiena personală, dar și celelalte recomandări care au ca scop prevenirea îmbolnăvirilor cu acest tip de coronavirus! Primăria și instituțiile subordonate sunt mobilizate în permanență și țin legătura cu autoritățile medicale și celelalte autorități ale statului, pentru a gestiona situația deosebită pe care o traversăm. În prezent, în orașul nostru există 35 de cazuri de autoizolare la domiciliu, însă fără să fie confirmată infecția cu COVID-19. Aceste cazuri aflate în autoizolare sunt atent monitorizate de către factorii de răspundere abilitați (DSP Ilfov, Poliția Bragadiru, SVSU Bragadiru etc.). Autoizolat nu înseamnă abandonat! Fiecare om aflat în autoizolare la domiciliu are la dispoziție un echipaj complet, care răspunde la orice solicitare 24 din 24 de ore și care, la nevoie, îi va oferi servicii de aprovizionare cu alimente, produse de igienă etc., prin intermediul personalului DAS și/sau Poliția Locală. Datele de identificare ale acestor persoane sunt în posesia celor abilitați și păstrăm contact permanent cu toate persoanele implicate. Nu vă lăsați păcăliți de cei cu interese ascunse! Doar autoritățile locale vă pot oferi sprijin abilitat. Sub falsa identitate de ajutor puteți fi manipulați pentru diverse interese. Ca și până acum, îndemn cetățenii să fie calmi, să respecte regulile de igienă, să evite locurile aglomerate și deplasările care nu sunt strict necesare. Dar, mai ales, îi îndemn să aibă grijă de cei apropiați, să fie solidari și să ofere sprijin celor care au nevoie. Vă recomand să vă informați din surse oficiale și să urmați sfaturile și recomandările date de specialiști. Prin responsabilitatea și solidaritatea noastră precum și prin respectarea măsurilor adoptate de către autorități putem limita efectele negative produse de COVID-19. Rog persoanele răuvoitoare, pe cele ce lansează mesaje alarmiste sau rău intenționate, să încerce să se abțină de la răutăți măcar în această perioadă dificilă pe care suntem nevoiți să o traversăm împreună! Haideți să ne arătăm caracterele frumoase care ar trebui să iasă în evidență mai ales în situații dificile ca aceasta! Haideți să fim optimiști și solidari în depășirea crizei instalate de acest coronavirus”, le-a transmis localnicilor Vasile Cimpoeru, primarul orașului Bragadiru.