Ținând cont de evoluția epidemiologică la nivelul teritoriului României, Primăria comunei Brănești instituie ca măsură de urgență izolarea la domiciliu a persoanelor care vin din state unde sunt confirmate peste 500 de cazuri de coronavirus. Măsura se aplică inclusiv persoanelor care nu prezintă simptome ale infecției.
Articol apărut în Jurnalul de ilfov, ediția print nr. 493
Perioada de izolare sau carantinare se va prelungi, la nevoie. Pentru a limita cât mai mult răspândirea virusului, persoanele care dezvoltă simptome în cele 14 zile de izolare vor solicita ajutorul specialiștilor de pe Salvare, sunând la 112. La fața locului se va deplasa un echipaj al Serviciului de Ambulanță și va preleva probe în vederea testării. În funcție de rezultatele testării și de starea de sănătate a pacientului, se va decide dacă acesta va rămâne în regim de izolare, carantină sau va fi internat. În toată această perioadă nu se vor organiza evenimente publice cu un număr mare de persoane, cum ar fi târgul auto. Mai mult, angajatorii vor fi controlați de către reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru respectarea decalării programului de lucru. Măsurile se vor aplica până la data de 31 a lunii în curs. În vederea limitării riscului de contaminare cu CORONAVIRUS, începând cu data de 17.03.2020 până la data de 16.04.2020 inclusiv se suspendă activitatea cu publicul în cadrul Primăriei Comunei Brănești.
Activitatea de relații cu publicul se va desfășura numai prin corespondență poștală și electronică. Registratura: secretariat@primaria-branesti.ro, tel: 0213150983. Serviciul Public de Asistență Socială: serviciu.asistentasociala@primaria-branesti.ro, tel: 0213150983/int. 211. Biroul Registrul Agricol e-mail: birou.registruagricol@primaria-branesti.ro, Biroul Impozite și Taxe Locale birou.impositesitaxe@primaria-branesti.ro, tel:
0213150983/ int. 210. Birou Poliția Locală 0728329637.