Credincioșii din Ilfov și din împrejurimi sunt așteptați la Biserica Sfânta Parascheva, din Voluntari, să se închine și să se roage la Brâul Maicii Domnului, făcător de minuni și vindecător de boli. Racla cu cinstitul veșmânt adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia va ajunge la Catedrala Voluntari mâine dimineață, în jurul orei 10:00.

 

Odată cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului, în mijlocul rugătorilor de la Voluntari va ajunge și un fragment din moaștele Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor și mângăietorul părinților. Pelerinajul cu sfintele odoare se va desfășura până în seara zilei de duminică, 3 iulie. Evenimentul religios este organizat de Primăria Voluntari și găzduit de Parohia Sfânta Parascheva, pentru al cincilea an. Întâmpinarea Brâului Maicii Domnului și a moaștelor Sfântului Stelian va avea loc mâine dimineață, la ora 10:00, după care acestea vor rămâne la închinare în pridvorul bisericii până duminică seara, spune părintele paroh Claudiu Tomozii. Delegația care va aduce raclele va fi întâmpinată de Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord și de alți clerici din Protoieria Ilfov Nord.

Credincioșii care doresc să participe la rânduielile bisericești prilejuite de acest eveniment religios deosebit de important, pot consulta programul slujbelor care se vor săvârși după cum urmează:

Joi, 30 iunie

10:00 Slujbă de întâmpinare a Sfintelor odoare
17:00 Vecernie și Acatist

Vineri, 1 iulie

08:00 Utrenie și Sfânta Liturghie
17:00 Vecernie și Acatist

Sâmbătă, 2 iulie

07:00 Utrenie, Sfânta Liturghie și Parastas
17:00 Slujba Vecerniei unită cu Litia și Utrenia

Duminică, 3 iulie

09:00 Sfânta Liturghie
17:00 Paraclisul Maicii Domnului

Biserica Parohiei Sfânta Parascheva este situată pe Bulevardul Vrancei nr. 170, din orașul Voluntari, județul Ilfov.