În perioada 7-10 octombrie, în comuna Gruiu, a avut loc o campanie gratuită de sterilizare a câinilor și pisicilor, desfășurată la dispensarul veterinar situat pe Șoseaua Lipia-Nuci nr. 37, sat Lipia. Echipele medicale care au asigurat această acțiune de sterilizare a animalelor, la Lipia, au fost formate din specialiști din partea Green Vetcare, Paumi-Vet și Fundația Visul Luanei, iar partea financiară a fost asigurată de Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov și Fundația Suzy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST, din Elveția.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 724
Reamintim că, potrivit Legii 258/2013, art. 13, alin (2) – este obligatorie sterilizarea câinilor cu stăpân sau fără stăpân, iar nerespectarea acestei prevederi se pedepsește cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei. Așa că, în sprijinul cetățenilor care poate nu-și permit costurile unei intervenții de sterilizare, astfel de campanii sunt extrem de binevenite. Și, pentru a fi cât se poate de eficiente și pentru a cuprinde un număr cât mai mare de animale, medicii s-au deplasat în teren și au capturat animale care au necesitat tranchilizare de la distanță.
De altfel, însuși primarul comunei Gruiu, Ion Samoilă, i-a încurajat pe cetățeni să profite de oportunitate și să-și sterilizeze animalele, doar așa comunitatea dovedind că este una responsabilă, căreia îi pasă de suferința animalelor care sfârșesc abandonate după ce se nasc. ”Doar prin sterilizare, înmulțirea necontrolată a acestora poate fi stopată!”, le-a transmis edilul.
Sterilizarea animalelor și educarea oamenilor
Dr. Irina Corbu-Rudnic ne-a declarat că, la Lipia, așa cum precizam anterior, campania de sterilizare a fost una mixtă – realizată atât cu fonduri private, cât și cu fonduri publice – de la bugetul CJI care, după cum bine se știe, prin Direcția Protecția Animalelor, se ocupă intens de sterilizarea (câinilor și pisicilor), microciparea și înregistrarea în RECS a câinilor.
”Astfel, proprietarii de câini care nu i-au sterilizat și microcipat până acum intră în legalitate, iar problema reproducției cățeilor dispare, oprind de la sursă abandonul. Pe de altă parte, intervenim și acolo unde sunt câini în teritoriu, fără stăpân, neasumați de cineva – câini care nu sunt ai cuiva anume, dar sunt ai tuturor – ai comunităților – o problemă reală pentru acestea – și sperăm să se vadă rezultatele. Ne dorim ca toate animalele să fie îngrijite, să aibă adăpost, să aibă ce mânca, să fie văzute de medic când au nevoie. Singura soluție pe termen scurt pentru a nu mai fi animale pe străzi este – pe de o parte – stoparea înmulțirilor prin sterilizare, demers de realizat în paralel cu partea de educare a oamenilor despre această obligativitate pe care o au, atunci când au câini sau pisici, abandonul animalelor, fiind, de asemenea, sancționat, iar această sterilizare este benefică și pentru animale, iar pe de altă parte – controalele. Pentru că mulți oameni nu fac nici măcar efortul de a se informa, de a aduce animalele la sterilizare – când astfel de campanii au loc, gratuit. Da, câinii din teritoriu nu vor dispărea ca urmare a sterilizării. Însă, cel mai mare grad de agresivitate îl manifestă în perioada de împrechere. Masculii sunt atrași de femele, se adună mai mulți într-o zonă, devin agresivi între ei și față de oameni. Când dispar aceste fluctuații hormonale, animalele devin mai liniștite, sedentare, nu se mai deplasează atât de mult”, a spus aceasta.
La Lipia au fost sterilizate câteva zeci de animale – câini și pisici, cu stăpân și fără. Au fost marcate cu tatuaj pe burtă și au fost crotaliate, apoi au fost luate în evidență. Zilele au fost pline, medicii fiind nevoiți să întocmească chiar și liste de așteptare, pentru a rezolva toate solicitările gruienilor care au conștientizat importanța sterilizării animelelor pe care le dețin.
”Am constatat, de asemenea, că răspund mai bine apelului la sterilizare, proprietarii de animale femele. Proporția este cam 3 sferturi femele, un sfert masculi. Pentru că, încă, o parte dintre cei care dețin câini nu sunt prea dispuși să facă efortul de a-i aduce la castrat, gândind că nu aceștia fac pui, nu ei sunt problema. Ei bine, cel puțin în cazul felinelor, în perioada de împerechere, motanii duc adevărate lupte, în care se mușcă, iar mușcăturile sau zgârieturile profunde aduc cu ele boli. E bine, de exemplu, de știut, că unui motan sterilizat îi crește durata de viața cu minimum 5 ani”, ne-a mai spus dr. Corbu-Rudnic, subliniind, din nou, recunoștința față de sprijinul Fundației Suzy Utzinger, ”un partener dedicat, pe termen lung, implicat de ani de zile în problematica câinilor din România”.