La Jilava
„Aurul și în gunoi strălucește. E suficientă o geană de lumină. A adevărului” (proverb japonez)
„Veniţi să vedeţi ceva ce…nu se poate! Nici eu n-am ştiut de asta, până acum câteva zile”. Vocea de la telefon nu s-a oprit: „Am descoperit că povestea asta urâtă de aici durează de ani în şir. Lumea trebuie să afle. Politicul s-a făcut că nu vede. Administraţia teritorială a lipsit din cazul ăsta! Au băgat banii în alte prostii. Aici, nimeni n-a mişcat un pai”!
Peste câteva zile am ajuns acolo. Omul şi-a continuat gândurile, începute la telefon: „De ce-au tăcut cei care se antrenează aici? De peste 20 de ani? Nu-mi dau seama. Dar pot să presupun. Cred că aşa sunt ei. Deşi e ciudat. Nu”?
Să suflăm în sobă?
E riscant!
Am intrat împreună în magherniţă. E o dărăpănătură, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 1, de pe Şoseaua Giurgiului, la nr. 266. În plin centru al comunei. Ziduri crăpate, găuri astupate cu şomoioage. Să nu năvălească ploaia. Oglinzi sparte. În rest, normal, mucegai. Miroase a acru-dulceag.
Omul mă face atent: „Atenţie la sobă! Să n-o atingem, că se face praf. Cade. De ce n-or fi dărâmat-o? Bine că s-au montat calorifere”.
„E revoltător. Trebuie să facem ceva“
Dan Mihai Neagu e cel cu telefonul. E preşedintele filialei PDL din Jilava şi vice al organizaţiei pe judeţ. I-a convins pe majoritatea celor din Consiliul Local să vadă laolaltă realitatea jalnică a casei unde se antrenează campionii noştri europeni şi mondiali. Cei care aduc aurul acasă. Au venit cu el consilierii PDL şi primarul interimar, Ilie Ionescu. După asta vor decide ce e de făcut. Împreună cu: Magda Caliu, Mariana Dumitrescu, Antonio Băcău – fost sportiv, campion european şi antrenor de scrimă – toţi din partea PDL, iar de la Partida Romilor – Cornel Mariea şi Alexandru Ungureanu.
Maestrul fondator
“Florian Toader, antrenorul sportivilor campioni are statutul de shihan. Adică rang de maestru expert şi instructor. E arbitru internaţional – categoria “A” şi are 5 dan Kyokushin.
“Ne pregătim în această sală din 1990. Din 1996 suntem “CS Kontact Karate“ Jilava. Copiii de aici – peste 30 – sunt printre cei mai buni din Europa. Au adus zeci de titluri, cupe şi medalii de aur, într-un palmares impresionant.
Încăperea asta e amenajată mai mult de mine. Eu am făcut şi vestiarul, am pus lambriuri, am zugrăvit. Altfel, ar fi fost jale”, spune el.
Tot ei au întins peste “acoperişul” vestiarului o folie din plastic. Au pus cărămizi peste ea, să n-o ia vântul.
„Plecăm în Bulgaria”
Vineri, 16 mai, sportivii de aici au plecat la Campionatul European de Juniori şi Seniori la Kyokushin, de la Varna: juniorii Adrian Mariea, Alexandru Matei. Şi Antonio Grigorescu – la seniori”.
“CS Kontact Karate Jilava” e afiliat Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact (FRAMC) – Departamentul Kyokushin Karate.
Ce este Kyokushin?
E cunoscut ca cel mai aspru gen de karate, de tipul „knock-down”. Adică, „loveşte şi doboară”. Se punctează pagubele produse şi nu calitatea execuţiei. Sunt însă interzise tehnicile mortale sau cele care rănesc. Dar lupta se face în plină forţă, fără stopare înaintea momentului lovirii, cum se procedează în alte stiluri ale acestui sport.
Solidaritate şi soluţii
Antonio Băcău: „Şi eu am făcut sport de performanţă, Am fost în lotul naţional de scrimă, campion naţional şi balcanic la sabie, prin anii ’80. Peste două treimi dintre sportivii de aici sunt excepţionali. Autorităţile trebuie să îi sprijine. Primăria Jilava o va face. Cu noi, solidari”.
Ilie Ionescu: „Cred că vom umbla la anumite cotracte cu sume foarte mari de plătit. Vom găsi bani să-i mutăm. Îmi amintesc că în mandatul meu trecut de viceprimar au fost promisiuni. Din păcate, primarul de atunci nu s-a ţinut de cuvânt. Şi uite, azi suntem de râsul lumii“.
Dan Neagu Mihai: “N-am venit aici să contemplăm necazul. E ruşinos. Casa asta e dinainte de anii ’50. Munca şi performanţele acestor tineri sunt ce avem mai bun. Aşa îi preţuim? Câte comune au copii atât de valoroşi? Lumea i-a onorat. O vom face şi noi. Sunt sigur de asta“.
Citiţi cu atenţie. E important!
Antonio Grigorescu: multiplu campion naţional
2010 – locul 3 – „24th European Weight Category Championship” – București;
2011 – locul 2 – „25th European Championship Weight Category” – Padova, Italia;
2012 – locul 2 – „International Kyokushin Karate Elite Championship” – Urmia, Iran.
Adrian Mariea: campion naţional
2013 – locul 1 – „Cupa României de Karate Kyokushin”;
2013 – locul 1 – „Campionatul Naţional de Juniori și Seniori”;
2014 – locul 1 – „Campionatul Naţional Kyokushin Karate”.
Alexandra Neacșu: vicecampioană naţională
2011 – locul 2 – „Campionatul Naţional de Kyokushin Karate Junioare”;
2011 – locul 2 – „The European Karate Kyokushin Championship”;
2012 – locul 3 – „Iko Kyokushinkaikan European Junior Championship”.
Alexandru Matei: campion naţional și european
2012 – locul 1 – „9th Austrian Kyokushin Open” – Viena, Austria;
2013 – locul 2 – „Campionatul Naţional de Juniori și Seniori”;
2014 – locul 3 – „Campionatul Naţional de Kyokushin”.
Nicolae Stoian: campion naţional, multiplu campion european
2008 – locul 1 – „Campionatul European Victoria Gasteiz” – Spania;
2009 – locul 1 – „Campionatul SUA pe categorii”;
2009 – locul 1 – „Campionatul European pe categorii” – Kiev, Ucraina;
2010 – locul 1 – „Campionatul European Open” – Belgrad, Serbia.