Pentru localnicii din Găneasa, sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi specială. S-au împlinit 64 de ani de la înființarea comunei, iar primarul Marin Tudor a organizat în cinstea sătenilor, un spectacol extraordinar. Așa cum le place gospodarilor, comuna a răsunat de cântec și voie bună, de ziua lor.

Sâmbătă a fost mare sărbătoare la Găneasa. Pri­marul Marin Tudor și-a în­tâmpinat invitații la Ziua Comunei cu surprize mu­zicale, oferite de artiști de renume ai folcorului româ­nesc, de interpreți ai ma­nelelor, ai cântecelor au­tentice lăutărești și de pe­trecere. Artiști celebri a au înfrumusețat ziua oa­menilor cu suflet mare de la Găneasa. Gospodarii lo­cului și-au celebrat ziua cu un spectacol extraordinar și mâncare la discreție. În curtea care împrejmuiește Căminul Cultural, s-au în­cins grătarele iar atmo­sfera de sărbătoare a fost întreținută cu muzică pen­tru toate gusturile. Pe acor­duri de joc, petrecăreții s-au bucurat de berea ră­coroasă, au savurat mi­cii preparați după rețete tradiționale, cârnații și alte delicii culinare. Ca la orice petrecere, mâncarea și bă­utura au fost la discreție. Pentru toată lumea, și pen­tru toate gusturile. Fără contribuția invitaților, cos­turile fiind suportate de Pri­măria Găneasa.

O zi cu soare în inimile sătenilor

Pe o căldură toropitoa­re, sâmbătă, sute de local­nici au lăsat deoparte griji­le și s-au întors la tradiții. Entuziasmați, pe chipu­rile lor înseninate se ci­tea mulțumirea sufleteas­că, bucuria deplină, che­ful și puterea de destinde­re. Cu mic cu mare, sătenii au intrat ușor în atmosfe­ra de sărbătoare, respec­tând obiceiurile neamului. Au fredonat melodiile lor preferate odată cu artiștii îndrăgiți, au dansat și s-au simțit minunat. De la țânci de-o șchioapă, până la bu­neii comunei s-au destins și s-au distrat, lăsând la vede­re raza de soare din inimi­le lor.

“Vreau să fim unițica să dezvoltăm comuna!

MarinTudor, primarul Comunei Găneasa

“Suntem la a patra aniversare a Zilei Comu­nei Găneasa. Pentru noi această zi este extrem de importantă deoarece, se împlinesc 64 de ani de la înființarea comunei. De zi­ua lor, le urez localnici­lor cu dragă inimă, sănă­tate, împlinire și un trai bun, fericit! Sunt în sluj­ba lor și-i asigur că le voi acorda tot sprijinul de ca­re vor avea nevoie ca să dezvoltăm comuna și să o înfrumusețăm. Vreau să fim uniți și în viitor. Eveni­mentul de astăzi a fost or­ganizat de Consiliul Local și Primărie”, ne-a spus Ma­rin Tudor, primarul comu­nei Găneasa.

Din folclorul nepieritor…

Artiști de renume au adus tradițiile și cântecul popular românesc, la Gă­neasa. Plină de surprize ca de fiecare dată, îndrăgita cântăreață de muzică po­pulară, Elena Merișoreanu, a umplut locul de frumos. Artista a adus folclorul au­tentic ardelenesc, la Gă­neasa. Pe minunatele ho­re și sârbe a dansat până și primarul Marin Tudor. “V-am pregătit dragii mei, un dar muzical, din inimă, pentru inimile dvs. calde. Vă ofer cântecele mele din Ardeal împreună cu un sin­cer și călduros la mulți ani! Să vă dea Dumnezeu nu­mai bine și sănătate!”, le-a urat cu bucurie, interpre­ta Elena Merișoreanu. Lo­calnicii cu sentimente pa­triotice, acompaniați de primarul Marin Tudor, au cântat împreună cu Elena Merișoreanu cântece pa­triotice din folclorul nepie­ritor. Ansamblul Ciocârlia, condus de violonistul diri­jor Marin Alexandru a adus dansurile din zona Olte­niei, Moldovei și Călușul. Folcloriștii Mihaela Gurău (Moldova), Ionela Stăncio­iu (Oltenia) și Ionuț Sidău (Maramureș) au cântat și au încântat publicul spec­tator cu horele, bătutele și sârbele reprezentative zo­nelor din care provin.

Exaltare pe manele și muzică lăutărească

Folcloriștilor li s-au ală­turat interpreți de muzi­că lăutărească și maneliști. “Spectacolul a fost des­chis de Taraful Nina Venus sub bagheta lui Gigi Lam­bru. Pe scena de la Gănea­sa au mai urcat și alte nu­me mari cum ar fi, Taraful Constantin Fulgerică, avân­du-l ca solist pe Iulian Roz­marin, care urmează cursu­rile Școlii de Artă și Tradiție „Dan Bursuc”, Bogdan Ar­tistu cu Trupa Kana Jambe și Laura Vas. Cele șapte ore de spectacol s-au înche­iat cu Formația de Aur Dan Bursuc și Copilul de Aur. A fost un spectacol extraordi­nar. O adevărată încântare pentru localnici”, după cum ne-a mărturisit și Dan Bur­suc, producător muzical și organizatorul spectacolului.

“Este o zi extrem de importantă pentru toți lo­cuitorii din comuna noas­tră. Ne simțim mândri că suntem din Găneasa. Ne bucurăm de această zi specială, cu atât mai mult cu cât înainte să vină acest primar n-am mai avut o zi a localității. Mulțumim dom­nului primar că ne susține de fiecare dată când îi soli­cităm sprijinul, ne ajută în tot ceea ce facem! Eveni­mentul de astăzi ne ajută să ne cunoaștem mai bi­ne, să socializăm, să ne identificăm, pentru că sun­tem participanți din toate cele cinci sate ale comu­nei”, ne-a explicat Dorel Ceaușu, profesor de sport la Școala Gimnazială Nu­mărul 1 din comuna Gă­neasa.