Începând de astăzi și până duminică, se desfășoară o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim.
Cei interesați pot să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone. Vizitatorii sunt așteptați cu o ofertă la prețuri speciale: de la cărți la doar 1 leu la volume al căror preț a fost redus cu până la 80%, mii de titluri din oferta celor mai apreciate edituri autohtone — Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Corint, Nemira, Trei, Aramis, Minerva, Prut, Herald, Niculescu, Vivaldi, Integral, Diana.
Acestora li se adaugă un număr mare de cupoane-cadou cu premii în cărți oferite de expozanți, cupoane pe care cititorii le pot câștiga în urma unui concurs desfășurat pe pagina de Facebook a Kilipirim.
Veți putea găsi,de asemenea ceaiuri sau specialități din cafea și materiale ezoterice, precum și conferințe pe teme de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătățire a calității vieții din cadrul Festivalului de Spiritualitate și Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”.
Ediția de primăvară a târgului Kilipirim are loc la Unirea Shopping Center, Aripa Călărași. Accesul este gratuit zilnic, între orele 10,00 și 22,00.