Biserica veghează asupra sensului autentic al căsătoriei. Cununia binecuvântată de Dumnezeu este începutul adevăratei vieţi de familie, este taina unirii bărbatului cu femeia, având ca icoană unirea lui Hristos cu Biserica Sa.

Cununia religioasă = bucurie, viaţă, iubire

Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor a numit cununia religioasă ca fiind “taina mare”, căci “prin căsătorie vin la viaţă urmaşii împărăţiei lui Dumnezeu, ai Cerului. Căsătoria este creaţia, iar părinţii împreună sunt la rândul lor creatori. Prin Iisus Hristos, această cununie este bucurie, viaţă, iubire, începutul vieţii veşnice. Din nefericire, mai ales în ultimii ani, pentru foarte mulţi oameni, căsătoria religioasă nu mai este un prilej de bucurie pentru că nu mai este înfăptuită din bucurie, ci din interes. Pentru mulţi ea nu mai e motiv de sărbătoare, ci o viaţă fără organizare. Nu mai simbolizează începutul vieţii veşnice, ci al sterilităţii.

Și totuși… mulţi fug de Sfânta Taină a căsătoriei  

Există şi mulţi tineri care, după ce spun DA  la Sta­rea Civilă refuzează să primească Sfânta Taină a cununiei în Biserică in­vo­­când că unii preoţi, prin păcatele lor, nu sunt ca­pabili să o săvârşească şi în consecinţă, nu există efecte harice. Alţii, pur şi simplu, percep nunta nu­mai ca un eveniment na­tural şi social. Pan-sexua­lismul a influenţat în chip profund gândirea omului contemporan cu scopul de a-i condiţiona fericirea şi succesul, în mod exclusiv, numai de sex. În acest fel, căsătoria e considerată le­gitimă şi aprobată de so­cietate, dar redusă numai la o relaţie erotică, fără nici o conştiinţă a responsabilităţii şi a menirii ei. Când nu mai există satisfacţia erotică, nici căsătoria nu mai are sens. Soţii se despart şi‑şi caută un nou partener şi o nouă aventură. Lucru ca­re nu e de acceptat. Prin Sfânta Taină a Cununiei, ca mij­loc obiectiv de îm­părtăşire harică, se admi­nistrează primitorilor, so­ţilor, harul divin, prin mij­locirea preotului ca să­vârşitor. După slujba de ofi­cializare a cununiei toa­te pasiunile omului con­temporan, înstrăinarea sa de adevăratul sens al că­sătoriei, pot să dispară dacă el primeşte, conştient de importantă şi de împăr­tăşirea harului divin. Doar aşa, unirea bărbatului cu femeia nemaifiind privită ca o plăcere, „ci ca dragoste, bucurie, organizare, început al veşniciei”. 

Slujba – botezarea și confirmarea iubirii faţă de Dumnezeu

Slujba susţinută de pre­o­ţii care oficializează cu­nunia este similară cu cea a botezului. Ea nu conţine jurăminte sau legăminte ale mirilor. Cei doi îşi măr­tu­risesc credinţa şi dragostea lor faţă de Dumnezeu. Ei sunt conduşi prin biserică în procesiune. Li se fac rugăciuni, sunt bine­cuvântaţi şi împreună cu toţi cei care le sunt aproape, ascultă cuvântul Domnului. În esenţă, slujba aceasta prin care se face legătura spirituală a soţilor este de fapt, „botezarea şi confirmarea” iubirii umane în Dumnezeu prin Iisus Hristos, în Sfântul Duh. Este îndumnezeirea dragostei omeneşti în perfecţiunea divină şi unitatea eternă a Împărăţiei lui Dumnezeu aşa cum este ea revelată oamenilor prin Biserică.

Un sfat pentru viitorii și actualii însurăţei

Tinerii care vor să se căsătorească, şi cei căsă­toriţi fără nuntă trebuie să în­veţe, de la pastorii lor, ce semnificaţie are cununia lor. Nunta în Biserică este Taină şi reprezintă modul în care soţii pot să-şi petreacă viaţa de căsătorie, într-o unire veşnică şi divino-umană.