Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a anunţat vineri organizarea în perioada 3 – 30 aprilie a sesiunii de contractare pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, îngrijiri medicale/paliative la domiciliu.
„Hotărârea Guvernului nr.140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019. Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 397/836/2018 privind aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti anunţă, în perioada 3 – 30 aprilie 2018, organizarea sesiunii de contractare pentru furnizarea de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale, îngrijiri medicale/paliative la domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al CASMB.
Astfel, cererile de contractare şi documentele vor fi primite în perioada 3 – 12 aprilie, pe 19 aprilie se va face comunicarea cererilor respinse la contractare, pe 20 aprilie vor putea fi depuse contestaţiile.
Comunicarea modului de soluţionare a contestaţiilor se va face pe 23 aprilie, iar contractele vor fi încheiate şi semnate în perioada 24-30 aprilie.
CASMB precizează că furnizorii care depun cererile însoţite de documente la alt termen decât cel comunicat prin prezentul anunţ nu vor desfăşura activitate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate în contract cu CASMB până la termenul următor de contractare.