Cu toții avem nevoie de intimitate, avem nevoie să iubim și să fim iubiți. Nu de puține ori însă, întâmpinăm dificultăți în a da și a primi iubire. Acest lucru se întâmplă deoarece nu știm ce înseamnă o relație sănătoasă, cum se formează și mai ales, cum se menține ea pe termen lung. Terapeutul Elena Munteanu, cu o experiență bogată în psihologia familiei, ne explică în cele ce urmează, cum putem să clădim o relație de cuplu frumoasă și trainică. Iată sfaturile specialistului!   

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 588, ediția print

Să conștientizăm faptul că relația de cuplu se naște numai atunci când renaștem noi

Acea relație de cuplu conștientă (sau iubirea la un nivel superior cum i se mai spune) de care tot auzim în cărți e ca un fel de bonus primit după ce am rezolvat cu noi înșine elementele rămase din gunoaiele trecutului. Când alegem să mergem la terapia de cuplu sau să contactăm un terapeut pentru a rezolva/schimba/ ceva la partenerul de cuplu, trebuie să ne amintim că primul pas este să începem să lucrăm cu noi, intens de tot. Orice conflict, eveniment marcant dintr-o relație de cuplu are legătură cu butoanele emoționale pe care unul le apasă altuia, cu scopul vindecării, bineînțeles dacă ar ști ambii asta și ar acționa în acest sens. De ce credem că sunt atâtea cursuri de dezvoltare personală și atâția specialiști care ne vorbesc despre traumele noastre din copilărie? Pentru că este un subiect real și cât se poate de impactant în realitatea oricărei persoane.

Să ne cunoaștem originile

Când alergăm pe la cabinetele terapeuților, nemulțumiți de răspunsurile primite și tot continuăm să fim în căutarea unei soluții miraculoase, ar fi bine să mergem iarăși la oglindă. Abia după ce simțim că începem să ne cunoaștem originile, la modul real, putem aborda și latura spirituală mai profund. Este momentul să adăugăm unele tehnici speciale care de regulă sunt recomandate a fi făcute împreună cu un mentor, cineva care are experiență, inclusiv de viață. Acesta ne poate ghida pe calea succesului.

Să investim în noi 

Pentru că toți suntem diferiți și fiecare avem călătoria noastră, după procesul nostru unic, cu durată unică, putem începe să ne uităm la relația noastră cu adevărat și cu iubire sau la următoarea noastră relație. De reținut! Fiind mereu cu așteptările în frunte, cel/cea de lângă noi ne va da mereu exact ceea ce nu ne place până când vom exploda
într-un fel sau altul. Cum evităm acest lucru? Investind în noi. Nu ne oprim decât dacă nu ne iubim deloc și ne place foarte tare zona de confort în care nu suntem deranjați de nimeni și nimic. 

Asumați-vă feminitatea inteligent și detașat!   

Ce ne-a învățat societatea că ,,trebuie’’ să știm despre feminitate și exprimare a ceea ce suntem? Răspuns simplu: tâmpenii amorțite și învechite. Presiunea socială nu permite femeilor să își manifeste sexualitatea și libertatea pe baza mai multor factori, însă unul pe care aleg să îl dezbat este referitor la capcana dintre penibil și perfecționism. Astfel, constat că tu ca femeie ai ajuns să te transpui într-un rol de competitivitate cu surorile tale pentru a obține atenția cuiva de sex masculin, în loc să te unești la nivel spiritual și în plan real de comunicare afectivă, cu cât mai multe femei. Știi câte femei au nevoie să simtă susținerea și aprecierea celor ca tine care sunt preocupate de dezvoltare, autocunoaștere? Vreau să-ți transmit faptul că în tine stă puterea de a discerne ce înseamnă a fi feminină, contrar teoriilor cu rochițe și fundițe, iar alegerea de a manifesta anumite arhetipuri feminine stă în mâinile tale, nu ești obligată să fii doar într-un fel anume. Secretul este că după conectarea cu alte femei vei obține succes pe toate planurile, step by step. Fii o sursă de inspirație pentru cei din jurul tău, prin iubire și înclinare către suport, nu competiție și neîncredere.