Concordia în vacanță, e timpul statisticilor

Așa cum am promis în ultimul nostru număr, de această dată ne vom ocupa de jucătorii echipei Concordia Chiajna folosiți în cele 19 etape ale sezonului disputate în acest an, dorind să facem și „echipa tip” a acestui campionat.

Să o luăm cu începutul, adică cu postul de portar. Aglomerație mare, dacă ne gândim că Ilie Stan a folosit nu mai puțin de trei portari în acest sezon, toți jucând cam același număr de meciuri! Culmea este că schimbările au fost un pic forțate, Ilie Stan fiind nevoit să facă rocada din cauza unor acte de indisciplină.

Astfel, Concordia a început sezonul avându-l ca titular cert pe Lampets, care a apărat în primele șapte runde! A venit apoi beția din Centrul Vechi, bătaia cu bodygu-arzii și rezilierea contractului portarului din Letonia, de această situație profitând Florin Niță, care s-a instalat între buturi – culmea! – timp de… tot șapte etape. Numai că și el a fost trecut pe linie moartă după ce a refuzat semnarea unui nou contract cu Concordia, fiind trimis să apere în liga a III-a! Așa se face că finalul anului l-a prins între buturi pe Alberto Cobrea, care s-a achitat cu brio de misiune și a devenit, din al treilea portar al echipei, titularul indiscutabil al postului. 

Pe umerii lui Ghionea

Apărarea l-a avut în prim-plan pe veteranul Sorin Ghionea,  care i-a rulat alături de el, pe postul de fundaș central, pe Belica (la începutul sezonului) și tânărul Leca (după jumătatea turului), plus Florin Ilie. De remarcat că Leca a fost folosit și ca închizător atunci când Ilie Stan punea în practică o apărare „beton”. În ceea ce privește lateralii, pe dreapta a fost o luptă între Crețu și Belu, câștigată în cele din urmă de ultimul, iar pe stânga, după ce Maxim a început ca titular – fiind dat apoi afară din lot după ce s-a spus că ar fi „trântit” un meci – s-a impus Bambara, un fundaș de 23 de ani din Burkina Fasso. 

Mijlocașii, în funcție de teren 

Liderul mijlocului te­renului a fost un alt fost stelist, Sorin Paraschiv, sistemul de joc al lui Ilie Stan aducând de regulă lângă fostul căpitan din Ghencea încă un mijlocaș defensiv, pe Leca, Ispir sau Purece. Pe dreapta, după plecarea lui Adi Popa, postul a fost preluat de Popovici, iar pe stânga a jucat mai mult Zuluf, dar și Pană, cel din urmă evoluând în special atunci când pe teren era și Serediuc, un fotbalist care acoperă întreaga bandă stânga, permițându-i lui Pană să joace mai mult central.

În funcție de joc, Ilie Stan a schimbat sistemul de joc dintr-un ermetic 4-2-3-1 într-un mai ofensiv 4-1-3-2, cu Serediuc în spatele vârfului împins.

Călcâiul lui… Stan

De departe, compartimentul care i-a dat cele mai mari bătăi de cap antrenorului Ilie Stan a fost atacul. Un singur titular indiscutabil, Wellington, și o sumedenie de încercări nereușite: V. Simion, R. Rocha, Cârstea, Ibrici…

Una peste alta, să ve­dem și cum ar arăta echipa sezonului: Niță – Belu, Leca, Ghionea, Bambara – Paraschiv – Popovici, Purece, Pană, Serediuc – Wellington.

 

Final de sezon

Meciul Viitorul Constanța – Concordia Chiajna (1-1) a fost ultimul al anului pentru ilfoveni, oficialii Ligii decizând să amâne ultima etapă programată pentru acest an din cauza condițiilor atmosferice. Astfel, Concordia termină primele 19 etape ale sezonului pe locul 10, cu 24 de puncte, cu 6 mai mult decât echipa care ocupă primul loc retrogradabil.

 

Florin Niță a părăsit Concordia și a semnat un contract cu Steaua. Portarul în vîrstă de 25 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract cu ilfovenii şi putea semna de-ja cu orice echipă. Cota lui Florin Niţă, conform transfermarkt.de, este de 450.000 de euro.


Clasament:

1. Steaua Bucureşti 19 15 2 2 46-15 47

2. Astra Giurgiu 19 11 4 4 40-21 37

3. FC Vaslui 19 10 5 4 30-18 35

4. Pandurii Târgu Jiu 19 10 5 4 30-25 35

5. CFR Cluj 19 9 5 5 37-25 32

6. Petrolul Ploieşti 19 8 7 4 27-17 31

7. Dinamo Bucureşti 19 8 6 5 30-23 30

8. FC Braşov 19 7 5 7 26-27 26

9. Rapid Bucureşti 19 7 5 7 21-22 26

10. Concordia Chiajna 19 6 6 7 18-28 24

11. Viitorul Constanţa 19 4 9 6 22-25 21

12. Gaz Metan Mediaş 19 5 6 8 19-27 21

13. Oţelul Galaţi 19 5 7 7 23-27 20

14. Ceahlăul P Neamţ 19 5 4 10 23-35 19

15. CSMS Iaşi 19 5 3 11 18-25 18

16. Universitatea Cluj 19 4 5 10 18-34 17

17. CS Turnu Severin 19 2 6 11 18-30 12

18. Gloria Bistriţa 19 2 6 11 13-36 12