Restaurată și înfrumusețată ca o mireasă a lui Hristos, Biserica Izvorul Tămăduirii a fost resfințită de preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, în prezența a sute de localnici

˜Sfințirea a avut loc cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcașului de cult și a celor 30 de ani de slujire de către părintele Ion Ciucă, în acest loc sfânt

˜Familia părintelui Ciucă a consolidat și reabilitat o biserică și a ridicat din temelie trei biserici, doar cu banii proprii

Comuna Chiajna se mândrește cu una dintre cele mai impresionante și mai valoroase lăcașe de cult din România, Biserica Izvorul Tămăduirii. Însă, frumusețea și strălucirea de astăzi a acestui lăcaș de cult se datorează părintelui Ion Ciucă și familiei sale care, timp de 30 de ani, aproape că au făcut minuni, transformând o ruină într-un adevărat paradis pe pământ.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 702

Cu inimile pline de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii lor, acești oameni s-au dăruit acestui loc sfânt, lăsând în el o parte din sufletul lor. Fără să țină seama de greutățile care i-au împovărat de nenumărate ori, au investit toată dragostea și priceperea lor pentru a aduce la lumină această bijuterie arhitecturală și spirituală, pentru că au înțeles că biserica nu este doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al identității naționale, o punte către tradițiile și valorile care definesc comunitatea. Ajutați și de credincioși ai locului, preoții slujitori coordonați de părintele Ion Ciucă, și de părintele Ioan-Alexandru Ciucă în ultimii trei ani, au insuflat în fiecare colțișor al sfântului lăcaș puterea credinței și strălucirea aspirațiilor lor spirituale. Printr-o slujbă impresionantă, săvârșită de un ales sobor format din peste 20 de preoți, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, duminică, 12 mai, sfântul lăcaș a îmbrăcat o haină nouă, cea a resfințirii și binecuvântării divine. Cu acest prilej, biserica a primit și un al doilea hram, cel al Sfântului Ioan Botezătorul. Sute de credincioși din Chiajna și din împrejurimi au gustat, din plin, bucuria și emoțiile inegalabile ale unei slujbe frumoase și grandioase. Din soborul slujitor au făcut parte și Părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud, actualul paroh, părintele Ioan-Alexandru Ciucă, fostul paroh, părintele Ion Ciucă, și fiul său cel mare, părintele Anichit Orest Ciucă, fost diacon al acestui sfânt lăcaș, ceilalți doi preoți slujitori ai bisericii, clerici delegați ai Patriarhiei Române și preoți de la parohiile învecinate. Ca într-o zi de mare sărbătoare, cântările preoților au fost împodobite de glasurile minunate ale membrilor unui cor impresionant. Așa cum i-a obișnuit pe credincioși, la finalul rânduielilor bisericești, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a împărtășit gândurile sale bune și frumoase. Cu o dragoste de Dumnezeu neclintită, cu ­iubirea-i de oameni și de frumos, Preasfințitul Părinte, i-a îndemnat să poarte mereu haina credinței.

”Târnosirea este un moment deosebit de important. Uneori, într-o parohie, două-trei generații nu prind un asemenea eveniment. Este o zi a binecuvântării, a întăririi credinței noastre a fiecăruia. Credința vine din auzite, dar se cultivă mereu prin rugăciune, prin fapte, printr-o profundă meditație. Avem nevoie de credință pentru a-L vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos Înviat, pentru a putea răzbate prin valurile învolburate și pentru a ajunge la momentul mărturisirii. Un semn al credinței este și o  comunitate vie și lucrătoare, cu creștini buni, cu oameni temători de Dumnezeu, cu oameni care-L iubesc pe El, cu preoți care iubesc biserica, ca instituție, dar ca și construcție, care doresc să o împodobească și care doresc ­s­­­ă-și împodobească sufletele așa cum este comunitatea dvs. De aceea, în această zi, să cerem în primul rând credința care poate muta și munții, care ne poate schimba, ne poate vindeca de îndoială, de suferință, de boală și de moarte”, a spus Preasfințitul părinte Timotei Prahoveanul.

Aici a fost ridicat și primul centru social pastoral din Protoieria Ilfov Sud 

Profund impresionat de sacrificiul preoților slujitori, Părintele Protopop a apreciat sincer eforturile lor, adresându-le felicitări din toată inima. ”Vreau să-i felicit pe părinții de aici, pe părintele Ion Ciucă, părintele Ioan-Alexandru Ciucă, părintele Anichit Orest Ciucă care, de asemenea, a slujit câțiva ani la această biserică, pe părintele Bogdan Mărcuceanu și părintele Petrișor Simion, pe doamnele preotese și copiii lor care ­și-au dat mâna și au făcut aceste lucrări nobile, deosebite. În decembrie 1994, când a venit aici părintele Ion Ciucă a găsit o biserică aproape în ruină, dar an de an a trudit și, prin eforturi tenace și dăruire fără margini a făcut ceea ce vedem astăzi cu toții, o adevărată capodoperă arhitecturală și spirituală. Prima dată a renovat biserica, apoi a făcut centrul social pastoral cu cantină care este primul centru social pastoral din Protoieria Ilfov Sud, o casă parohială nouă. Între timp, a reluat lucrările la biserică, realizând o pictură nouă, în frescă, sfințită acum câțiva ani, lucrări de renovare la centru, cu camere de locuit la etaj, la casa parohială. De când a venit părintele Ioan-Alexandru Ciucă s-au înfăptuit alte lucrări. Cu ajutorul enoriașilor, al primarului Mircea Minea și Consiliului Local. Și, iată, astăzi este un moment de bucurie, de încununare pentru aceste lucrări administrative, dar mai presus de toate părintele Ion Ciucă și urmașii săi care au luat exemplu au făcut o lucrare dinamică în privința zidirii sufletești pe plan spiritual”, a spus părintele Ioan Bondar, Protopopul Protopopiatului Ilfov Sud.

Lucrările pentru care s-a făcut sfințirea au fost începute de părintele Ion Ciucă, fostul paroh, în primăvara anului 2019 și continuate de actualul paroh, Ioan-Alexandru Ciucă, începând din anul 2022. Acestea au constat în: extinderea capelei cimitirului parohial, repararea bisericii, capelei, cancelariei și fostul altar de vară cu cărămidă aparentă, vopsirea fațadelor bisericii și a gardului care împrejmuiește lăcașul de cult, ridicarea unui foișor cu structură metalică, refacerea acoperișului de la altarul de vară, înlocuirea învelitoarei la capela din curtea bisericii, pavarea cu piatră (marmură) a aleilor din curtea bisericii, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, supraînălțarea clopotniței, montarea a două clopote, dintre care unul de 620 kg și unul de 450 kg, montarea unui sistem fotovoltaic, restaurarea fațadelor bisericii, înlocuirea gardului de la cimitir, turnarea unei alei betonate pe o suprafță de 430 mp, înlocuirea pardoselii din lemn din Sfântul Altar cu una din marmură, desfacerea Sfintei Mese de la biserica parohială și înlocuirea ei cu o nouă masă, îmbrăcată în marmură, montarea unei cruci (troițe) din piatră care străjuiește în curtea bisericii.

Ca o recunoștință pentru strădania de a le asigura rugătorilor toate cele de trebuință în biserică, Preasfințitul Părinte Timotei le-a oferit binefăcătorilor lăcașului de cult diplome și distincții onorifice. Astfel, părintelui paroh Ioan-Alexandru Ciucă și preotului pensionar Ion Ciucă le-a dăruit Ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici. Preoților coslujitori Bogdan-Mihail Mărcuceanu și Petrișor-Emanuel Simion le-a oferit rangul onorific de iconom, iar prezbiterei Năstaca Ciucă i-a dăruit Ordinul ”Crucea Maria Brâncoveanu”. Consiliului Local al comunei Chiajna, reprezentat de primarul Mircea Minea, i-a fost oferit Ordinul ”Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni. Ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost oferit și Elenei și lui Lucian Zmaranda.

Iar părintele Ion Ciucă a mulțumit, în fel propriu, celor ce i-au fost aproape în tot acest timp, oferindu-le diplome de onoare. Și Jurnalul de Ilfov a primit o asemenea recunoaștere specială.

O viață dedicată binelui

Fostul paroh, împreună cu familia sa, a împărtășit cu bucurie povestea realizărilor lor, dezvăluind frânturi din truda de-o viață. ”Mă mândresc cu cei doi fii ­care-mi calcă pe urme și slujesc cu multă dragoste Biserica și oamenii iubitori de Dumnezeu. Mă bucur și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu că ne-a dat puterea de a sfinți patru biserici dintre care trei făcute de noi și una restaurată, înfrumusețată și modernizată după ce am dat totul jos, până la cărămidă. În ceea ce privește biserica aceasta, pentru lucrările realizate în ultimii cinci ani, peste 80% din fonduri au fost asigurate de Primărie și Consiliul Local Chiajna. Lucrările din ultimii trei ani au fost săvârșite de fiul meu, Ioan-Alexandru Ciucă. Îmi place să spun că suntem două familii care am făcut toate acestea, o familie Ciucă, care am făcut trei biserici numai din banii noștri, și cea de aici – de la Roșu, formată din patru preoți. Le mulțumesc credincioșilor, primarului, consilierilor locali și celor care ne-au fost aproape în toți acești ani. Îi port în sufletul meu, în rugăciunile mele și le doresc ca binecuvântările divine să-i însoțească mereu”, a spus părintele Ion Ciucă.

”Aducem recunoștință Preaferictului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Orto­doxe Române pentru grija părintească, Prea­sfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru dragostea arătată și bucuria de a fi astăzi în mijlocul nostru, reprezentanților au­torităților locale, cre­dincioșilor din Chiajna și din Militari precum și tututor binefăcătorilor care ­s-au ostenit în toată această perioadă pentru toate realizările de la biserica noastră. Întregul proiect de reabilitare și consolidare a sfântului lăcaș, și lucrările ample de amenajare a incintei parohiale s-au realizat din fondurile provenite de la Cimitirul Parohial cu sprijinul Consiliului Local al comunei Chiajna și contribuția enoriașilor. Distincțiile primite astăzi consider că sunt meritul credincioșilor noștri fără de care nu s-ar fi putut duce la bun sfârșit aceste împliniri”, a spus părintele paroh Ioan-Alexandru Ciucă.

La rândul său, primarul comunei Chiajna a ținut să adreseze mulțumiri preoților Pa­rohiei Roșu, pentru contribuția de ne­prețuit. ”Și eu fac parte dintr-o familie credincioasă și sunt cu sufletul alături de Biserică, de preoții noștri din localitate, care țin comunitatea unită și o ajută să se dezvolte frumos, dar și de cetățenii noștri. Le mulțumesc preoților din această parohie pentru eforturile pe care le fac pentru comunitate și-i asigur de toată susținerea mea și a Consiliului Local Chiajna”, a spus primarul Mircea Minea.