Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale au continuat şi sâmbătă. Au fost 330.000 de oameni în stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, pentru a cincea zi la rând.
La Bucureşti, acţiunile de protest au început dimineaţă, de la ora 11.00, cu un marş al copiilor. Ulterior, zeci de mii de bucureşteni au plecat spre Parlament, unde au făcut un lanţ uman în jurul clădirii. Ulterior, protestatarii au revenit în Piaţa Victoriei. Zeci de mii de oameni au fost în stradă şi în alte oraşe ale ţării.