Praznicul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul a îmbrăcat Parohia Izvorani din comuna Ciolpani în veșminte de sărbătoare și a adunat în sânul bisericii, o mare de credincioși ai locului. Am avut bucuria de a ne afla printre cei ce s-au împărtășit cu harul marii sărbători și de a redescoperi virtuțile duhovnicești.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 384, ediția print
Duminică, 7 ianuarie. Loc sfânt și primitor, Parohia Sfântul Ioan Botezătorul ne îndeamnă să revenim în acest cuib de sfințenie să primim lumină și speranță. Așa se face că, în ziua hramului, ne-am alăturat credincioșilor locului, dornici să facem noi pași într-o lume a iubitorilor minunilor duhovnicești. Într-o zi splendidă în care soarele încălzea fermecător aerul rece al iernii și parcă nu te mai săturai să admiri frumusețea naturii, părintele paroh Gabriel Piciu împreună cu un ales sobor de preoți condus de părintele Cosmin Bratu, de la Parohia Udricani din București, ne-a încântat cu momente înălțătoare, încărcate de o bucurie ce a pătruns în sufletele noastre, ale tuturor rugătorilor din biserică, dăruindu-ne Raiul duhovnicesc, în toată măreția lui.
Mare bucurie duhovnicească
Un superb buchet de rugăciuni mântuitoare, cântări bisericești deosebite și cuvântări de mare folos duhovnicesc, toate adunate într-o slujbă înălțătoare ne-au îndemnat să ne trezim la Adevăr, la Hristos, pe care de multe ori nu Îl mai simțim și nu Îl mai trăim, din cauza păcatelor. „Trăim astăzi un moment de mare bucurie duhovnicească pentru biserica noastră care este ocrotită de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeți, glasul care strigă în pustie „Gătiți calea Domnului!”, făclia luminii dumnezeiești. Ne bucurăm că am avut alături de noi un număr atât de mare de credincioși și un sobor de preoți care au slujit atât de frumos. Sărbătoarea de astăzi are rolul de a trezi în noi, în fiecare, acea stare de pocăință care să ne readucă în comuniune deplină cu Hristos și cu aproapele nostru. Pentru comunitatea noastră, sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul are o importanță deosebită, întrucât reprezintă hramul bisericii noastre. Totodată, este și patronul spiritual al întregii comunități din satul Izvorani. Mulțumim preoților și tuturor celor care au participat la sărbătorirea hramului bisericii noastre. Pentru ca bucuria praznicului să fie deplină, cu susținerea ctitorului bisericii, domnul general Ioan Popescu, s-a făcut și o Agapă atât pentru clerici cât și pentru credincioși”, ne-a spus părintele paroh Gabriel Piciu.
Felicitări părintelui paroh!
„Oamenii trebuie să rămână cu modelul de viețuire al Sfântului Ioan, Luceafărul Bisericii, care și-a descoperit misiunea și și-a urmat-o până la capăt. Scopul vieții creștine rămâne unirea cu Hristos, Domnul și viața veșnică. Orice Liturghie se continuă cu filantropia și biserica aceasta de la Izvorani a dovedit acest lucru, a demonstrat că fiind creștini suntem unii pentru alții, mai mult decât unii lângă alții. Felicitări părintelui paroh pentru că e un preot dedicat faptelor bune și oamenilor aflați în nevoie”, ne-a spus părintele Cosmin Bratu, care a ținut și o predică vie a cuvântului Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul.