Asociația Club Sportiv Orășenesc „Viitorul” Pantelimon a fost înființată în anul 2017, la inițiativa primarului Marian Ivan, care și-a propus să-i atragă pe copiii și tinerii din oraș să facă sport și, de ce nu, să ajungă, cu timpul sportivi de performanță. Astăzi, la mai puțin de cinci ani de la înființare, tinerii sportivi ai clubului din Pantelimon confirmă pe deplin că inițiativa edilului și a Consiliului Local a dat roade, iar rezultatele dovedesc că acest demers a fost unul de succes.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 600, ediția

Așadar, demersul a avut o reușită deplină, având în vedere că, în prezent, aproape 600 de copii sunt legitimați aici și practică mai multe discipline sportive, și anume dansuri moderne, fotbal, handbal, karate, sambo, șah, lupte greco-romane, tenis de masă și, rugby, un sport care, de-a lungul timpului, a dat multe nume mari ale acestui joc bărbătesc și spectaculos, cum ar fi ­Alexandru Achim, Mircea Paraschiv, Vasile Țața sau Ion Ilie, jucători emblematici care s-au format aici.

Copiii înscriși la club beneficiază de condiții deosebite, de gratuitate totală și au asigurate echipamentul sportiv, transportul la competiții, iar după fiecare antrenament primesc câte un sendviș.

„Ne dorim să oferim o educație sportivă copiilor orașului nostru și ­să-i învățăm că sportul este parte din viața noastră, că sportul înseamnă disciplină, educație și sănătate”, spun inițiatorii acestui proiect.

Dovadă că rezultatele nu s-au lăsat așteptate stau performanțele din ultima perioadă ale micilor sportivi, care au în palmares nenumărate titluri și trofee câștigate în competiții naționale și chiar internaționale.

Printre ultimele performanțe obținute de sportivii ACSOV Pantelimon se numără și cele realizate de juniorii de la secțiile de tenis de masă și lupte greco-romane.

Echipa feminină de tenis de masă, categoria Juniori III, campioană națională

Și pentru că tot aminteam de performanțele obținute de copiii sportivi care activează la ACSOV Pantelimon, iată o „știre caldă” pe care am aflat-o de la staff-ul clubului: echipa feminină de tenis de masă la categoria Juniori III a câștigat titlul național pe echipe în competiția care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Odorheiul Secuiesc.

Despre această performanță ne-a vorbit Alexandru Burlan, consilierul juridic al grupării sportive din oraș.

„Am avut un week-end plin, pe 7 și 8 mai, când am reușit cea mai mare performanță de până acum a clubului nostru și anume, fetele de 11 și 12 ani au cucerit titlul pe echipe la Campionatul Național de Tenis de Masă pentru Juniori III (11-12 ani), care s-a desfășurat la Odorheiul Secuiesc. Urmează ca, săptămâna viitoare (21-22 mai n.r.) să participăm și la concursul național individual, organizat tot la Odorheiul Secuiesc, și nutrim speranțe că ne vom întoarce cu alte trofee câștigate de fetele noastre”, ne-a informat Alexandru Burlan.

La competiție au participat 12 sportivi, fete și băieți. Echipa alcătuită din Adelina Tănase, Patricia Stoica și Cristina Dumitru, coordonată de soții Laurențiu și Argentina Bîrlan, au reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, devenind campioane naționale la tenis de masă feminin. Ele au câștigat finala în care au întâlnit echipa ACS Mureșul Luduș cu scorul de 3-0 (11-10, 11-9, 12-11) în urma unui meci foarte echilibrat și intens disputat, chiar dacă scorul final a fost unul categoric pentru jucătoarele din Pantelimon. Medaliile de bronz le-au revenit sportivelor de la CN AV Râmnicu Sărat.

„Aici se antrenează copii cu vârste cuprinse între 6-7 și 12-13 ani. Avem și trei frați, doi gemeni, care au 5 ani și cel mic, de 4 ani, care se descurcă deja foarte bine. Când vor crește mai mari, ne gândim să formăm o echipă cu ei.

Mai mult, cele trei fete care au câștigat campionatul național la Odorhei joacă și în campionatul Ligii a II-a, cu sportive mult mai în vârstă, cu senioare de 30-40 de ani, în condițiile în care ele au 12 ani. Suntem singura echipă de copii înscrisă în Liga a II-a! Astfel, jucătoarele noastre au ocazia să capete experiență, să participe la competiții. Le ajută foarte mult să joace astăzi, de exemplu, cu o sportivă de 20-30 de ani, și apoi să joace cu o fetiță de vârsta ta. Este un ajutor important pentru ele, pentru că se «rodează» cu cei mai experimentați.

Aș dori să mai subliniez și faptul că domnul Laurențiu Bîrlan este un antrenor excepțional, care a format mulți campioni, inclusiv în Spania!”, a mai adăugat Mihai Lăutaru, președintele Asociației Club Sportiv Orășenesc „Viitorul” Pantelimon.

Patrick Cecate, vicecampion național la lupte greco-romane, categoria U15

Micuțul Patrick, în vârstă de doar 13 ani, este și campion balcanic la categoria lui de vârstă și greutate, titlu obținut în fața unor adversari cu 2 ani mai în vârstă decât el, ca urmare a tehnicii sale superioare.

Din păcate, la campionatul național de la Târgu-Mureș a ratat „la mustață” plasarea pe primul loc, în urma unei greșeli, după ce condusese la puncte întreaga confruntare din finala concursului.

„O altă performanță a sportivilor noștri a fost înregistrată de ­copiii an­trenați de maestrul Gheorghe Florea, la Campionatul Național de Lupte, desfășurat la Târgu-Mureș, la care au participat doi luptători U15, Patrick Cecate și Claudiu Stoica, la categorille 48 kg și, respectiv 44 kg, care au câștigat titlul de vicecampioni naționali și medaliile de argint la categoriile lor de greutate. Patrick Cecate este și câștigătorul Cupei României la lupte greco-romane. Este o performanță uriașă, consider eu!

Iar Patrick, la anul, sunt convins că va obți­ne titlul de ­campion național”, a afirmat ­Alexandru ­ Burlan.

Secția de lupte este coordonată de antrenorul Gheorghe Florea, alături de Gheorghe Laurențiu și de Dinu Răzvan. La această disciplină sunt înscriși 25 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani. Există și o grupă de fete, reprezentată de Teodora Sârbu, campioană națională la categoria 17-18 ani, care face parte deja din lotul național, și Alexandra Ion, o fată foarte talentată, potrivit președintelui ACSOV Pantelimon, Mihai Lăutaru.